IntelligenceȘtiri

Ambasadorul Niculaie Goia, fost director-adjunct al SIE, a murit

Ambasadorul Niculaie Goia și președintele Pakistanului, Arif Alvi (foto:islamabad.mae.ro)

Ambasadorul României în Pakistan, Niculaie Goia, fost director-adjunct al Serviciului de Informații Externe, a încetat din viață, în urma suferinței provocate de cancer.

Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif și-a exprimat condoleanțele familiei diplomatului și a spus că ambasadorul Goia va fi amintit pentru rolul activ în consolidarea relațiilor dintre România și Pakistan.

”Diplomația română a pierdut un adevărat profesionist, foarte apreciat de MAE, precum și de partenerii pakistanezi și de întreaga comunitate diplomatică”, a transmis MAE român, pe contul oficial de Twitter.

Goia, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Islamică Pakistan din 2016, își încheiase mandatul, dar din motive de sănătate șederea sa în Pakistan s-a prelungit, ”pentru că era sub tratament pentru cancer, care i-a fost diagnosticat în timpul serviciului său în Pakistan”, conform Islamabad Post, care citează agenția locală DNA.

Publicația menționează contribuția substanțială a ambasadorului Goia la promovarea relațiilor bilaterale, subliniind că în timpul mandatului său au fost semnate o serie de acorduri între cele două țări și a remarcat faptul că comunitatea diplomatică din Islamabad și-a exprimat întristarea profundă pentru moartea diplomatului român, care era ”foarte popular, datorită profesionalismului și personalității sale”.

Niculaie Goia, general (r) cu patru stele, licențiat în Sociologie, a fost director-adjunct al Serviciului de Informații Externe (SIE) în perioada 2004-2005. El a fost și ambasador al României în Emiratele Arabe Unite.