Aviația ucraineană a rezistat șase luni împotriva unei forțe rusești mult mai numeroase și mult mai avansate din punct de vedere tehnologic, dar congresmenii americani se tem că Rusia ar putea dobândi superioritate aeriană dacă piloții ucraineni nu sunt echipați și antrenați pentru a pilota aeronave moderne occidentale, cum ar fi F-16 Fighting Falcon.
România oferă un studiu de caz despre cum s-ar putea desfășura acest proces. Forțele aeriene al României au trecut de la avioanele MiG-21, din epoca sovietică, la F-16, de fabricație americană, oferind un model pentru antrenarea piloților care fac tranziția de la avioanele sovietice la cele de concepție occidentală, au declarat aviatorii americani implicați în programul de instruire, potrivit publicației Air Force Magazine.
Forțele Aeriene ale SUA organizează de mai multe decenii un curs pentru piloții națiunilor partenere și aliate, iar acest program ar putea fi adaptat și pentru Ucraina.
De mai bine de două decenii, la baza aeriană Morris (Arizona), piloți din țări din estul NATO, precum Polonia, România, Bulgaria și Slovacia, urmează cursul de calificare inițială ANG, cu o durată de șase luni. De fapt, tinerii piloți români de astăzi nu au pilotat niciodată MiG-uri, care sunt retrase treptat din uz, în condițiile în care aviația României încearcă să-și extindă flota de Fighting Falcon și, eventual, să achiziționeze F-35.
Statele Unite și aproximativ 50 de parteneri internaționali ajută deja Ucraina să-și modernizeze forțele militare cu armament și echipament occidental. Dar, deși Ucraina a cerut în mod repetat avioane de luptă occidentale, această solicitare a rămas până acum neîndeplinită.
Congresmenii americani au cerut Pentagonului să inițieze procesul de instruire a piloților ucraineni pe F-16, anticipând că, în cele din urmă, Ucraina va primi acest model de avion. Un proiect de lege, momentan blocat în Congres, ar aloca 100 de milioane de dolari pentru instruirea piloților ucraineni.
Col. Brant A. Putnam, comandantul adjunct al Escadrilei 162 de la baza aeriană Morris, a văzut generații de piloți de vânătoarea din Europa de Est – inclusiv din România, absolvind programele de pregătire din SUA și crede că ucrainenii ar excela.
„Pe baza a ceea ce am auzit, cred că s-ar potrivi perfect cu ceea ce facem noi aici”, a spus colonelul, într-un interviu acordat publicației Air Force Magazine.
După două decenii de la debutul programului, studenții din fostele țări membre ale Pactului de la Varșovia, precum Polonia și România, s-au schimbat semnificativ, susține Putnam.
„Acești tineri… nu au pilotat niciun avion rusesc. În general, engleza lor este mai bună și trec repede prin cursul de bază, astfel că sunt, din toate punctele de vedere, la fel ca băieții din SUA alături de care se antrenează”, a afirmat ofițerul american
Pentru a face tranziția de la aeronavele rusești la cele occidentale, este totuși necesară o schimbare de mentalitate. „Nu este ușor”, a subliniat colonelul. „Depinde foarte mult de cât timp au fost instruiți pe MiG-uri, pentru că o mare parte din ceea ce vine împreună cu instruirea lor este mentalitatea”, a explicat el, completând: „sunt în sistemul sovietic care vine împreună cu acele aeronave, adică în general mai mult control. Nu iau foarte multe decizii. Nu sunt obișnuiți să fie super flexibili”.
Dar în programul american, piloții trebuie să învețe să ia decizii. „Nu pot să stea în avion și să piloteze și să aștepte să li se spună ce să facă”, a afirmat Putnam. „Trebuie să-și dirijeze în mod activ aeronava și să se gândească la ceea ce încearcă să realizeze”, a subliniat ofițerul american.
Experiența piloților
Căpitanul Alexandru Beraczko, în vârstă de 28 de ani, este unul dintre cei doi piloți români aflați acum la pregătire în Arizona. Anterior, ofițerul român a participat și la alte programe de instruire ale aviației americane.
„Înainte am fost antrenat în mentalitatea de a pilota MiG-21”, a afirmat Beraczko, care este familiarizat și cu MiG-29, un model de avion folosit intens de aviația ucraineană.
„Trecerea la F-16 de la MiG-29 — este o aeronavă foarte diferită”, a declarat Beraczko pentru Air Force Magazine. „Afișajul heads-up, chiar și rachetele pe care le utilizează, au caracteristici diferite, informații diferite. De reținut că trebuie aplicate tactici diferite. Tacticile aeriene sunt diferite”, a adăugat pilotul român.
De la instruirea piloților și mecanicilor la infrastructura necesară și până la un număr suficient de aeronave de rezervă, România a lucrat la tranziția către F-16 de aproape un deceniu.
„Chiar și noi ne străduim în acest moment și am început să îmbunătățim și să obținem F-16 acum șapte sau opt ani, și încă nu suntem acolo”, a spus Beraczko.
Un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene ale SUA a explicat că piloții străini care sunt pregătiți în Statele Unite încep, de obicei, cu câteva săptămâni în avionul de antrenament T-6 Texan II, după care urmează câteva luni în supersonicul T-38 Talon. După finalizarea antrenamentului primar, pilotul se poate înscrie la cursul de bază pentru piloți de vânătoare.
Majoritatea acestui curs se desfășoară pe modelul F-16C, deoarece majoritatea piloților vor zbura cu avioane monoloc când se vor întoarce în țările lor.
După absolvire se recomandă ca piloții să continue să zboare sub supraveghere atentă timp de 500 de ore.
„Încă este nevoie de tot ceea ce este necesar pentru a crea un pilot cu experiență care să poată zbura și să utilizeze aeronava, să ia decizii tactice și să supraviețuiască”, a afirmat Putnam. Absolvenții „vor fi, într-un fel, pregătiți pentru luptă. [Dar] nu vor avea experiența necesară pentru a lua decizii tactice în scenariile cu care s-ar putea confrunta”, a adăugat el.
Putnam a declarat că aviația SUA a creat cursuri personalizate pentru a satisface nevoile țărilor aliate sau partenere.
Ucraina a solicitat, în repetate rânduri, avioane de luptă americane de tip F-15 și F-16, susținând cu mult optimism că piloții săi ar avea nevoie de doar câteva săptămâni pentru a învăța să le utilizeze împotriva Rusiei. O serie de experții americani au fost de părere că o astfel de solicitare este nerealistă, iar în cele din urmă, ar crea mai multe probleme decât soluții pentru SUA și Ucraina.
Congresul sprijină instruirea piloților ucraineni pe avioane F-16, însă Administrația s-a abținut să facă un prim pas decisiv în acest sens întrucât procesul de tranziție va dura probabil multe luni sau ani.
Subsecretarul pentru Apărare, Colin H. Kahl, a declarat pe 24 august că șeful Pentagonului, Lloyd J. Austin III, a îndrumat o echipă de oficiali americani să discute cu Ucraina pe tema modernizării aviației ucrainene, dar și-a exprimat rezervele că o astfel de forță poate fi asamblată într-un termen scurt.