EnergieȘtiri

Acționarii Fondului Proprietatea au aprobat termenii cheie ai unui nou mandat de administrator pentru Franklin Templeton International

Fondul Proprietatea

Acționarii Fondului Proprietatea au aprobat termenii cheie ai unui nou mandat de administrator pentru Franklin Templeton International Services S.À R.L pe o perioadă de doi ani, începând cu 1 aprilie 2022. Acesta este al unsprezecelea an de când Franklin Templeton administrează Fondul Proprietatea, mandatul inițial de administrare fiind semnat în 2010, se arată într-un comunicat transmis redacției Umbrela Strategică.

Decizia a fost luată cu ocazia Adunării Generale a Acționarilor, care s-a desfășurat miercuri, 29 septembrie.

Cu această ocazie, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton București și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea a declarat: ”Este încurajator să vedem că Franklin Templeton a obținut din nou sprijinul acționarilor pentru continuarea mandatului de administrator al Fondului Proprietatea. În viitor, vom continua să ne concentrăm pe administrarea participațiilor în companiile din portofoliu pentru a genera cele mai bune rezultate posibile pentru investitori. Avem un angajament ferm privind susținerea profesionalismului, guvernanței corporative și transparenței și credem că acest lucru ne va permite să generăm mai multă valoare pentru acționari prin inițiative precum listarea companiilor din portofoliu, cum ar fi Hidroelectrica și Salrom”.

În perioada următoare va fi organizată o nouă Adunare Generală a Acționarilor, care va fi convocată în săptămânile următoare și la care acționarii vor fi chemați să voteze cu privire la condițiile detaliate ale mandatului incluse în proiectul contractului de administrare, se precizează în comunicat.

Sub administrarea Franklin Templeton, Fondul Proprietatea a fost listat pe două burse (Bursa de Valori București în 2011 și London Stock Exchange în 2015). De asemenea, prețul acțiunii a atins un maxim istoric de 1,8780 RON pe acțiune la 15 iulie 2021, cu mult peste 1,00 RON pe acțiune, care era valoarea nominală a acțiunii la înființarea FP.

La 31 august 2021, randamentul total al prețului acțiunilor a fost de 512,28%, calculat de la listarea Fondului pe BVB la 25 ianuarie 2011, în timp ce randamentul total al VAN pe acțiune a fost de 187,51%, calculat începând cu 31 decembrie 2010.

Între 1 ianuarie 2011 și 31 august 2021, valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiunile Fondului a reprezentat mai mult de 24,3% din valoarea totală a tranzacțiilor pe BVB, în timp ce volumul tranzacționat cu acțiunile Fondului a reprezentat 33,8% din volumul total de acțiuni tranzacționat pe BVB.