Savu, Damen: Sistemul achizițiilor militare și legislația aferentă ar trebui revizuite, companiile autohtone să aibă prioritate
România ar trebuie urmeze exemplul majorității statelor europene, adică firmele locale, de stat sau private, ar trebui să aibă întâietate în fața competitorilor externi în cadrul programelor de achiziții pentru Forțele Armate Române, a declarat generalul (r) Gheorghe Savu, directorul Damen Naval România, într-un interviu în exclusivitate pentru Umbrela Strategică.
“Criza generată de COVID-19 a determinat statele europene să i-a măsuri pentru creșterea nivelul rezilienței economiilor naționale, astfel încât să producă cât de mult este posibil pe teritoriul național. Din perspectiva relansării industriei navale românești, păstrarea locurilor de muncă și întoarcerea în economia națională a celei mai mari părți din costul contractelor de achiziții publice devin condiții obligatorii. Urmând exemplul majorității statelor europene, se impune ca tot ce se poate produce în România, să fie produs în România. Numai în acest mod, se poate asigura sprijinul real pentru companiile de stat și private care au dezvoltat capacități de producție în România, asigură multe locuri de muncă, aduc o contribuție importantă la bugetul local și de stat și fac transfer tehnologic și de cercetare-dezvoltare”, a afirmat directorul constructorului naval.
“În opinia Damen, atunci când există pe teritoriul național capacități de proiectare și producție care pot furniza echipamentele și sistemele tehnice solicitate prin programele de achiziții ale Forțelor Navale Române, atunci companiile autohtone, de stat sau private, ar trebui să aibă întâietate în fața competitorilor externi”, a mai afirmat Gheorghe Savu, adăugând că “printr-o astfel de abordare, se asigură continuitatea și chiar dezvoltarea capacităților de proiectare și producție navale românești, locurile de muncă ale cetățenilor români sunt securizate, bugetul de stat primește înapoi o parte importantă din suma de bani investită, se asigură transferul tehnologic și se generează o creștere economică reală”.
Reprezentantul companiei a explicat că “o astfel de abordare o întâlnim la toate statele europene care dispun de capacități navale de producție, iar România ar trebui să învețe din exemplul acestora. Sistemul achizițiilor militare și legislația corespunzătoare ar trebui revizuite, inclusiv din perspectiva reglementărilor Comisiei Europene, astfel încât statul să-și protejeze capacitățile industriale de pe teritoriul său față de competiția deseori neloială a marilor companii internaționale, care sunt deseori sprijinite puternic financiar, politic și diplomatic de statele de care aparțin”.
Gheorghe Savu a vorbit și despre rolul companiei pe care o conduce în cadrul industriei navale românești, afirmând că “firma Damen, cel mai important producător din industria navală românească și singura companie din țară care a produs nave militare după anul 1990, este interesată să producă în cele două șantiere navale ale sale din România și nave militare pentru statul român”.
Oficialul a oferit o serie de detalii despre activitatea șantierelor navale deținute de companie în România.
“Șantierul Naval Damen Galați este deja recunoscut pe plan mondial prin capacitatea sa de a produce nave militare mari, complexe si moderne. În cei douăzeci de ani de la preluarea de către Damen, șantierul a produs peste 30 de nave militare pentru 13 state, inclusiv state membre NATO și UE. Acest lucru demonstrează nivelul tehnologic al șantierului, capacitatea de proiectare-dezvoltare a Institutului de Inginerie Maritimă Galați (Maritime Engineering Galați – MEGA) și determinarea Damen de a face din șantierele sale din România capacități de producție navală militară apreciate la nivel mondial.
Oficialul s-a declarat optimist că România poate deveni un important producător de nave militare, atât pentru propria flotă, cât și pentru alte state, amintind în acest sens că o serie de nave militare pentru Forțele Navale Regale ale Olandei au fost construite la Damen Galați.
“Faptul că Forțele Navale Regale Olandeze își produc navele militare la Galați probează nivelul înalt la care au ajuns capacitățile de cercetare, dezvoltare și producție Damen din România. Recent, Damen a început producția la Galați a celei de a 8-a nave (nava de sprijin de luptă întrunit HNLMS Den Helder) pentru Forțele Navale Regale Olandeze, ceea ce constituie dovada angajamentului său pe termen lung în țara noastră și a încrederii de care se bucură șantierele sale din România în rândul unor importanți beneficiari externi. Ca și nava din aceeași clasă (HNLMS Karel Doorman) produsă anterior la Galați, HNLMS Den Helder va fi cea mai complexă și mai avansată tehnologic navă militară produsă vreodată în România”, a explicat Gheorghe Savu.
“Fiind cel mai mare investitor din industria navală românească și singurul producător de nave militare din România și deținând o capacitate importantă de cercetare-dezvoltare și proiectare prin MEGA, firma Damen dispune de capacitățile tehnologice și de producție de cel mai înalt nivel, care permit implementarea programelor de înzestrare ale Forțelor Navale Române și ale Poliției de Frontieră în facilitățile sale din România”, a subliniat el.
“Din păcate, până în prezent Damen a construit o singură navă militară pentru România, nava Ștefan Cel Mare pentru Poliția de Frontieră. Ne exprimăm speranța că pe viitor vom avea posibilitatea să punem capacitățile noastre de proiectare și producție și în slujba Forțelor Navale Române”.
“Damen consideră că, printr-o competiție corectă, poate deveni contributorul principal la dezvoltarea capacităților de luptă ale Forțelor Navale Române, așa cum o face de mulți ani în cazul Forțelor Navale Regale Olandeze. În acest fel, este evident că România și-ar întări semnificativ capacitatea rezilienței sale navale din perspectiva asigurării producție locale, a transferului tehnologic complet, a securității lanțului de aprovizionare și a mentenanței, reparației și modernizării navelor sale militare pe teritoriul său. Din această perspectivă, trebuie subliniat faptul că, prin Șantierul Damen Naval Mangalia, unde deține 51% din acțiuni, România poate deveni un important producător de nave militare pentru Forțele sale Navale și pentru cele ale altor state”.
“De-a lungul timpului, relațiile româno-olandeze în domeniile apărare și securitate au fost pline de substanță, ambele state desfășurând un amplu program de cooperare bilaterală, inclusiv în cadrul operațiilor Frontex și ale Grupurilor Navale Operaționale NATO din Mările Mediterană și Neagră. În acest context, pornind de la parteneriatul dintre Forțele Navale Regale Olandeze și firma DAMEN, Ministerul Apărării al Olandei și-a manifestat disponibilitatea pentru a oferi părții române consultanță și informații privind introducerea în înzestrare, întreținerea și sprijinul logistic pentru capacități navale de cel mai înalt nivel operațional și tehnologic, inclusiv din perspectiva modernizării flotei navale militare românești pentru ca aceasta să devină o capabilitate strategică pentru NATO la Marea Neagră”, a punctat directorul filialei locale a companiei Damen.