Gigantul industriei militare americane Lockheed Martin a postat recent un videoclip promoțional în care prezintă un lansator multiplu de rachete HIMARS, echipat cu noile rachete tactice PrSM, neutralizând un sistem de apărare aeriană ostil, aparent S-400 de fabricație rusească. Printre viitorii utilizatori ai sistemelor de artilerie reactivă HIMARS se numără și România, care a comandat 54 de instalații de lansare.
Videoclipul arată și modul în care diferite sisteme aeriene și terestre vor putea acționa într-un mod integrat prin interconectarea entităților: astfel un avion invizibil pe radar F-35, care a detectat un radar 92N6 al unui sistem de apărare aeriană S-400, transmite informații despre țintă către o unitate HIMARS ce lansează o rachetă PrSM, reușind neutralizarea țintei, fără ca aeronava să fie descoperită.
Proiectată să fie introdus în serviciu în 2023, Precision Attack Missile (PrSM) este o rachetă cu rază mare de acțiune (peste 500 de kilometri) pentru sistemele de artilerie reactivă M270 MLRS și M142 HIMARS, urmând să înlocuiască rachetele MGM-140 ATACMS, care au o rază de acțiune semnificativ mai redusă.
În cursul acestui an, armata SUA a început să testeze un cap de dirijare multi-senzor care va permite rachetelor PrSM să urmărească emisii radio sau radar, altfel că vor putea fi folosite și pentru neutralizarea sistemelor de apărare aeriană.
Inițial, acest cap de dirijare multi-senzor a fost inițial dezvoltat pentru a putea folosi rachetele PrSM împotriva țintelor navale.
Folosirea artileriei reactive din componența forțelor terestre pentru a deschide o cale de atac aviației este un element central al conceptului strategic Joint All-Domain Operations, astfel că o misiune de acest fel a devenit primară, a declarat generalul american John Rafferty, directorul de modernizare a artileriei armatei.
“În primul rând, abordarea PrSM Spiral One este împotriva sistemelor integrate de apărare aeriană”, a declarat Rafferty, citat de portalul Breaking Defense.
România este un viitor utilizator al sistemului HIMARS, comandând pentru început trei sisteme sol-sol (54 de instalații de lansare), achiziția fiind realizată prin programul Foreign Military Sales direct de la Administrația SUA.
În luna octombrie, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării din acel moment, a afirmat că România urmează să primească primul sistem de lansatoare multiple de rachete cu bătaie mare HIMARS la începutul anului 2021.
Un lansator HIMARS poate trage până la șase rachete 227 mm M270 ghidate MLRS (GMLRS), acestea putând atinge distanțe de peste 70 km; sau o rachetă tactică MGM-140 (Army Tactical Missile System – ATACMS) cu o rază de acțiune de 300 km, sau două rachete PrSM, care pot lovi ținte la peste 500 de kilometri.
Distanța de la coasta României până la Sevastopol, Crimeea, unde se află baza principala a Flotei ruse a Mării Negre, este de puțin peste 300 de kilometri.
De asemenea, americanii plănuiesc să utilizeze sistemele HIMARS și pentru lansarea de rachete antinavă Naval Strike Missile (NSM).