ApărareȘtiri

VIDEO. MBDA prezintă noul sistem antiaerian VL MICA NG ce va fi disponibil din 2026

VL Mica (MBDA)

Compania franceză MBDA a anunțat lansarea noului său sistem de apărare antiaeriană VL MICA NG, ce va putea intercepta ținte care zboară la peste 40 de km.

Sistemul VL MICA NG se bazează pe integrarea în actualul sistem VL MICA a rachetei antiaeriene MICA NG (Nouă Generație), a cărei dezvoltare a început în 2018 pentru a echipa în primă fază avioanele de luptă Rafale ale Forțelor Aeriene ale Franței.

VL MICA NG (MBDA)

Noul sistem VL MICA NG oferă, datorită tehnologiilor inovatoare integrate, capabilități îmbunătățite pentru abordarea unor ținte atipice (drone, aeronave de mici dimensiuni) ca și viitoare amenințări, caracterizate prin semnături infraroșu și radiofrecvențe tot mai puțin detectabile.

În plus, noua VL MICA NG va putea să intercepteze la distanțe mai mari țintele „convenționale” pe care actualul sistem VL MICA le abordează deja (avioane, elicoptere, rachete de croazieră și rachete anti-navă).

Dimensiunile muniției MICA NG rămân neschimbate, permițând integrarea acesteia în actualele lansatoare VL MICA. Actualele mecanisme data link ale rachetei sunt compatibile cu performanțele cinetice sporite ale rachetelor, ceea ce permite actualizarea sistemelor VL MICA la standardele VL MICA NG prin simple update-uri ale softului.

În modul sol-aer, MICA NG va putea intercepta ținte aflate la peste 40 de km.

MICA NG va fi disponibilă în producție de serie începând cu 2026.

MBDA este controlat de Airbus (37,5%), BAE Systems (37,5%) și Leonardo (25%).

Compania MBDA ar putea fabrica rachete MICA și în România

MBDA este implicată și în programul de înzestrare cu corvete derulat de România, care urmează să fie realizate de constructorul francez Naval Group, în parteneriat cu Șantierul Naval Constanța.

Corvetă Gowind 2500 cu sistemul VL MICA NG (MBDA/Naval News)

MBDA este implicată și în programul de înzestrare cu corvete derulat de România, care urmează să fie realizate de constructorul francez Naval Group, în parteneriat cu Șantierul Naval Constanța.

Cele patru corvete pentru România, din clasa Gowind 2500, sunt echipate cu 16 tuburi de lansare pentru rachete nava-aer VL MICA, dar și cu 8 lansatoare de rachete antinavă Exocet, două tuburi lanstorpile triple, un tun de 76 mm și două de 20 mm.

Mai mult MBDA va participa la procedura de achiziție derulată de MApN pentru sisteme sol-aer de apărare antiaeriană apropiată și foarte apropiată SHORAD/VSHORAD cu rachetele VL Mica cu autodirijare cu infraroșu (VL MICA IR) și cu căutare radar (VL MICA RF).

Didier Philippe, vicepreședinte senior al MBDA, a declarat în luna august pentru Umbrela Strategică, că firma franceză este dispusă să deschidă o linie de producție și întreținere pentru MICA în România, la Electromecanica Ploiești, în cazul în care câștigă contractul pentru furnizarea de sisteme SHORAD / VSHORAD.

“Având în vedere că volumul de rachete MANPAD și SHORAD / VSHORAD este semnificativ, suntem gata să avem aici o linie de producție care să realizeze în totalitate integrarea, mentenanța pe termen lung a rachetelor. Putem implica pe deplin industria [românească] în privința acestor rachete. Linia de producție va fi la Electromecanica Ploiești. Suntem gata – dacă avem posibilități cu SHORAD / VSHORAD, cu MICA și Mistral – să avem linie de producție și întreținere pentru MICA în țară”, a declarat oficialul MBDA, pentru Umbrela Strategică.