Parisul, Washingtonul și Moscova solicită încetarea imediată a focului între Azerbaidjan și Armenia. Dar interesele Rusiei, Turciei, Iranului și chiar Israelului complică panorama diplomatică, relatează publicația Liberation.
Implicarea Turciei, proximitatea față de Iran, rolul enigmatic al Rusiei, prezența conductelor majore de petrol și gaze fac din aceasta o regiune în care un conflict local se poate transforma rapid într-o criză internațională majoră, a afirmat Thomas de Waal, membru senior al Carnegie Europe, specializat pe Europa de Est și Caucaz.
Cu un teritoriu puțin mai mic decât județul Prahova, regiunea disputată Nagorno-Karabakh (c.4.400 km pătrați) este mărul discordiei între cele două state din Caucaz de aproape trei decenii. Însă jocuri de alianță ar putea transforma acest conflict local într-unul între puteri regionale și mondiale.
Nagorno-Karabakh, o regiune separatistă din Azerbaidjan cu o populație majoritar armeană, este din nou scena unui război între Baku și Erevan. Intensitatea luptelor a continuat să crească de-a lungul săptămânii: cel puțin 190 de persoane au decedat de la începutul ostilităților izbucnite duminică. Principalul oraș din regiunea disputată, Stepanakert, a fost vizat vineri de atacurile aeriene azere, potrivit Ministerului Apărării de la Erevan. Nu există niciun semn că cele două părți ar fi gata să se înceteze ostilitățile.
Armenia a anunțat vineri că este dispusă să discute cu „grupul OSCE Minsk [Statele Unite, Franța, Rusia] pentru un armistițiu”, însă Azerbaidjanul a replicat că: „Dacă vrea să vadă sfârșitul acestei escaladări, […] Armenia trebuie să pună capăt ocupației”.
Obiectivul regimului de la Baku pare să fie recâștigarea controlului asupra regiunii Nagorno-Karabakh, care este de jure parte a Azerbaidjanului, însă de facto este controlată de armeni. Emmanuel Macron, Vladimir Putin și Donald Trump au cerut în repetate rânduri „încetarea imediată a ostilităților” și reluarea „fără întârziere a negocierilor de fond” sub egida OSCE. De asemenea, ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, și-a avertizat omologii armeni și azeri despre „amenințarea pe care ar reprezenta-o internaționalizarea conflictului”. Însă, de fapt, mai multe puteri din regiune sunt deja implicate în conflict, în diverse moduri.
În conformitate cu doctrina sa privind „vecinătatea apropiată”, Rusia a menținut legături cu cele două state caucaziene. Moscova are o bază militară în Armenia, o țară membră a Organizației a Tratatului de Securitate Colectivă, și vinde armament în ambele țări. Această politică, care se dorea echilibrată, nu a făcut posibilă găsirea unei soluții durabile la tensiunile recurente dintre Baku și Erevan. Putin și-a exprimat vineri „îngrijorarea serioasă” cu privire la prezența luptătorilor sirieni trimiși de Turcia pentru a întări trupele azere.
Celălalt protagonist al acestei crize, Turcia, cu relații apropiate cu regimul de la Baku, a exercitat în ultimii ani „o influență de reținere”, potrivit cercetătorului la Institutul Carnegie. „Se pare că acele zile s-au terminat”, scrie de Waal, care notează: „Nagorno-Karabah este în cele din urmă a treia zonă de conflict în care Turcia se confruntă cu Rusia, după Siria și Libia”.
Din dorința de a-și diversifica parteneriatele strategice și de a-și reduce dependența de Moscova, Azerbaidjanul s-a apropiat de Israel în ultimii ani. Rezultatele acestei noi alianțe sunt vizibile într-un mod foarte concret: forțele armate azere folosesc drone fabricate în Israel împotriva țintelor armene sau separatiste. Din 2016, Israelul este primul furnizor de arme al Azerbaidjanului.
Dar statul evreu are în joc alte interese: serviciile israeliene au folosit Azerbaidjanul pentru operațiuni clandestine împotriva Iranului.
Teheranul urmărește, de asemenea, foarte atent ce se întâmplă la nord: Oficial, Iranul solicită încetarea focului și își exprimă îngrijorarea cu privire la prezența mercenarilor „sirieni și libieni”, dar reprezentanții liderului suprem au luat poziție în favoarea regimului de la Baku.
Pe de altă parte, o putere este aproape complet absentă: Statele Unite. După reizbucnirea violențelor Washingtonul a fost ultimul actor internațional important care a emis o declarație, un simptom aparent al unei lumi în care SUA nu mai acționează pentru a dezamorsa conflictele regionale.
În ceea ce privește Uniunea Europeană, aceasta nu a avut niciodată un rol major în acest conflict, în contrast puternic cu zona Balcanilor de Vest. Când au început luptele în anii 1990, UE nu avea pretenții la un rol geopolitic pe care îl are acum. Din 1997, Franța a fost al treilea mediator, dar, în ciuda intervențiilor periodice ale președinților francezi, Parisul nu și-a manifestat un interes susținut în privința soluționării conflictului.
