Biofarm a avut în T1 o cifră de afaceri cu 33% mai mare față de T12024

Biofarm (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România, a înregistrat o cifră de afaceri cu 33% mai mare față de T1 2024, în timp ce EBITDA a crescut cu 51%, ajungând la 40,5 milioane lei, conform unui comunicat al companiei trimis Umbrela Strategică.
Profitul net a înregistrat un avans de aproximativ 57%, ceea ce reflectă eficiența modelului operațional și creșterea performanței comerciale.
”Rezultatele obținute în primele trei luni ale acestui an confirmă eficiența strategiei de dezvoltare aplicate, într-un context economic complex, influențat de majorările de prețuri la materii prime și ambalaje. Continuăm să investim în extinderea portofoliului și în optimizarea proceselor, păstrând direcția strategică axată pe inovație și dezvoltare sustenabilă”, a declarat Cătălin Vicol, directorul general al Biofarm.
În primele trei luni ale anului, Biofarm și-a menținut poziția a doua în segmentul Consumer Healthcare (CHC), după volumul de unități vândute. Vânzările au fost susținute de evoluția bună a categoriilor destinate tratamentului simptomatic al răcelii și gripei, sănătății digestive, managementului durerii, precum și echilibrului emoțional.
Compania este lider în volum în șase categorii de referință prin brandurile: Bixtonim, Colebil, Triferment, Extravalerianic, Carmol și Carbocit.
Biofarm își continuă promisiunea față de cercetare și dezvoltare, considerând această direcție un pilon esențial al strategiei sale de creștere sustenabilă. Investițiile constante în inovarea portofoliului și în identificarea de soluții terapeutice relevante sunt esențiale pentru adaptarea la nevoile actuale ale pacienților și pentru consolidarea poziției companiei în industria farmaceutică românească, se spune în comunicat.
Biofarm are două fabrici de medicamente în București și o unitate de testare și dezvoltare de produse, iar portofoliul său de peste 100 de produse acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem nervos).