Transnistria: Paradă cu 1200 de militari și 150 de tancuri și alte unități de tehnică militară de ziua independenței unui stat inventat
Nerecunoscută ca stat separat, regiunea transnistreană a sărbătorit, în stil sovietic, Ziua Republicii, pe data de 2 septembrie, când s-au împlinit 30 de ani de la declararea așa-zisei independențe față de Republica Moldova.
În pofida pandemiei, sute de oameni au ieșit în centrul Tiraspolului pentru a asista la o paradă în cadrul căreia au participat 1.200 de militari și 150 de unități de tehnică militară, inclusiv tancuri, piese de artilerie, vehicule blindate, relatează postul TV8.
Potrivit Ministerului Sănătății de la Chișinău, cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus au crescut în regiunea separatistă de aproape cinci ori în ultima perioadă.
Aniversarea celor 30 de ani de așa-zisă independență a regiunii transnistrene a început cu o depunere de coroane la care au participat liderul separatist și cabinet de miniștri din stânga Nistrului.
Regimul separatist din stânga Nistrului a organizat și paradă militară, la care au defilat forțele armate ale autoproclamatului stat transnistrean, iar ulterior au avut loc concerte. Cu această ocazie a fost marcată și ziua de 9 Mai, ziua victoriei împotriva nazismului.
Toate posturile de televiziune din regiune au difuzat mesaje de felicitare venite din partea oficialilor de la Moscova. Iar liderul separatist, Vadim Krasnoselski, a acordat un interviu pentru unul dintre cele mai urmărite posturi din Rusia, prin care a mulțumit rușilor pentru ajutor și pentru că a fost de partea Transnistriei în conflictul armat din 1990.
„La noi de bază e pacea, iar garantul păcii sunt pacificatorii. În Codul penal avem chiar și un articol, care prevede răspundere penală pentru negarea rolului pozitiv al pacificatorilor ruși în Transnistria”, a afirmat Vadim Krasnoselski.
Parada nu a decurs fără incidente: Un tanc care a participat la parada militară de la Tiraspol s-a încâlcit în firele troleibuzelor din așa-numita capitală a Transnistriei, în timp ce era transportat de la paradă pe o platformă, a relatat portalul Deschide.md.
În timp ce președintele moldovean Igor Dodon a evitat să comenteze manifestațiile de la Tiraspol, alți oficiali de la Chișinău au condamnat această sărbătoare.
Alexandru Pînzari, ministrul Apărării a afirmat că: „prin definiție, teritoriul din stânga Nistrului este autoproclamat și condamn aceste acțiuni pe care le consider absolut ilegale.”
În urmă cu patru ani și Igor Dodon spunea că forțele ruse, rămase în stânga Nistrului, trebuie să plece, dar de atunci nu a luat nicio măsură pentru a realiza acest lucru, ci dimpotrivă.
Mai mult, Dodon a afirmat recent că liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, este prședintele Transnistriei.
În urmă cu 30 de ani, autoritățile separatiste proruse de la Tiraspol, nemulțumite de procesele democratice, oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin, au proclamat „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană”. Ulterior, după obținerea independenței Republicii Moldova, tensiunile între Chișinău și Tiraspol au degenerat într-un conflict armat, care s-a încheiat cu intervenția Armatei a 14-a, unitățile căreia rămân staționate în stânga Nistrului și astăzi. Regimul de la Tiraspol rămâne nerecunoscut internațional, fiind susținut militar, politic și economic doar de Federația Rusă.