ANCOM a propus scăderea cu 30 la sută a tarifelor pentru terminarea apelurilor fixe până la 0,097 eurocenți/minut, a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe, începând cu data de 1 august 2020, a anunțat președintele Autorității, Sorin Grindeanu.
Operatorii de telefonie fixă desemnați de ANCOM ca având putere semnificativă de piață, printre care și Telekom, RCS & RDS, Orange sau Vodafone, vor putea aplica un tarif de maxim 0,097 eurocenți/minutîn cazul apelurilor naționale, apelurilor inițiate din Spațiul Economic European (SEE), precum și în cazul apelurilor inițiate din rețele din afara SEE, dacă acordurile internaționale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.
În prezent, tariful maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe este de 0,14 eurocenți/minut și a fost stabilit de ANCOM începând cu 1 aprilie 2014, pe baza unui model de calculație a costurilor de tip LRIC pur, menit să asigure obiectivele de promovare a concurenţei, maximizare a beneficiilor consumatorilor şi stimulare a investiţiilor eficiente, cu respectarea metodologiei armonizate prevăzute în Recomandarea 2009/396/CE.
Măsura de reglementare supusă consultării publice de ANCOM completează măsurile anterioare de identificare, analiză şi reglementare a pieţelor serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe definitivate de Autoritate în anul 2017. Autoritatea derulează periodic acest demers de revizuire a piețelor relevante de gros, conform legislaţiei naţionale şi europene în vigoare, pentru a asigura funcţionarea pieţelor cu amănuntul de telefonie în condiţii concurenţiale şi pentru a proteja astfel interesele utilizatorilor finali.
Potrivit celor mai recente date statistice colectate de ANCOM, pe parcursul anului 2019 telefonia fixă a fost tot mai puțin utilizată de români, cu scăderi atât din punct de vedere al numărului de linii de acces (-7,7%, până la 3,38 milioane), cât și din cel al traficului (-16,5%, până la 1,9 miliarde minute).
Ca urmare a acestor evoluții, în anul 2019, un român a vorbit în medie doar 8 minute/lună la telefonul fix în scădere cu 17% față de anul 2018.