ApărareȘtiri

Mai multe nave rusești și americane, inclusiv un portavion, sunt în Mediterana pe fondul crizei siriene

Pe fondul agravării tensiunilor din Siria, între Ankara și Moscova, Rusia a trimis patru nave militare în Marea Mediterană, în sprijinul Damascului, iar în același timp, Statele Unite au anunțat marți că un puternic grup naval, în frunte cu portavionul american USS Dwight D. Eisenhower, va efectua operațiuni de securitate maritimă în regiune.

  • Grupul naval Dwight D. Eisenhower (IKECSG) cuprinde un portavion, două crucișătoare din clasa Ticonderoga, trei distrugătoare din clasa Arleigh Burke și o fregata daneză.
  • Portavioanele Charles de Gaulle (R91) și USS Dwight D. Eisenhower (CVN-69) participă la un exercițiu comun franco-american.
  • În Marea Mediterană urmează să sosească și distrugătorul american USS Ross (DDG 71), după o vizită în Marea Neagră, unde a efectuat exerciții împreuna cu forțe din România, Bulgaria și Turcia.
  • Rusia are în Marea Mediterană cel puțin trei fregate și două nave de desant.

În ultimele zile, Moscova a trimis în Siria două fregate (Amiral Makarov și Amiral Grigorovici), echipate cu rachete de croazieră Kalibr, dar și două nave de desant (Orsk și Novocherkassk), iar o a treia fregată rusească se află în Marea Mediterană încă din luna decembrie, relatează The Moscow Times și The Saxon.

Rusia și Siria au efectuat o serie de exerciții navale în zona bazei Tartus din vestul Siriei în ultimele luni. Moscova deține instalații militare la Tartus încă din 1971 și a decis recent să își extindă prezența acolo până în 2092.

Portavionul USS Dwight D. Eisenhower (clasa Nimitz) și navele din escorta sa au trecut pe 29 februarie prin Strâmtoarea Gibraltar, după ce anterior au participat la un exercițiu de protecție a convoaielor în Atlanticul de Nord – primul exercițiu de acest fel după Războiul Rece.

Poziția grupurilor navale americane pe 2 martie (USNI News)

Grupul portavionului Dwight D. Eisenhower (IKECSG) a început operațiunile comune de zbor cu portavionul francez FS Charles de Gaulle (R91) în Marea Mediterană, a transmis Flota a 6-a a Forțelor Navale SUA, într-un comunicat emis luni.

Lisa M. Franchetti, comandantul Flotei a 6-a a SUA a declarat că “operațiunile comune cu aceste două grupuri de portavioane în Mediterana subliniază angajamentul forțelor navale americane și franceze în ceea ce privește securitatea și stabilitatea în domeniul maritim”.

De altfel, “în aprilie 2018, Franța, Marea Britanie și SUA au efectuat atacuri în Siria ca răspuns la utilizarea de către regimul sirian a armelor chimice împotriva propriului său popor”, amintește Flota a 6-a.

Lansat pe 11 octombrie 1975, USS Dwight D. Eisenhower (CVN-69) este al doilea cel mai vechi portavion din clasa Nimitz. Echipajul navei este format din circa 6.300 de oameni și are la bord aproximativ 60 de avioane și elicoptere, inclusiv avioane multirol F/A-18 Super Hornet, aeronave pentru război electronic EA-18 Growler sau aparate de avertizare timpurie Northrop Grumman E-2 Hawkeye.

Pe lângă portavionul USS Dwight D. Eisenhower (CVN-69), grupul naval IKECSG mai cuprinde două crucișătoare din clasa Ticonderoga – USS Vella Gulf (CG-72) și USS San Jacinto (CG-56); trei distrugătoare din clasa Arleigh Burke – USS Stout (DDG-55), USS James E. Williams (DDG-95) și USS Truxtun (DDG-103); dar și fregata daneză Iver Huitfeldt (F361), informează United States Naval Institute (USNI).

Pagina oficială de Facebook a USS Dwight D. Eisenhower (CVN-69)

USS Ross revine în Mediterana după vizita în Marea Neagră

În Marea Mediterană urmează să sosească și distrugătorul american USS Ross (DDG 71) – clasa Arleigh Burke – care începând din data de 23 februarie a efectuat o vizită în Marea Neagră, fiind prima navă americană care a vizitat bazinul pontic în cursul acestui an.

USS Ross a efectuat mai multe exerciții multinaționale cu partenerii SUA din zona pontică – Turcia, România și Bulgaria – sporind interoperabilitatea prin evenimente de instruire tactică.

“Perioada noastră în Marea Neagră a fost extrem de productiv, permițându-ne să ne antrenăm cu partenerii regionali pentru a ne îmbunătăți pregătirea colectivă și să lucrăm pentru atingerea obiectivelor noastre comune de pace și stabilitate”, a declarat comandorul John John, comandantul navei Ross.

Totodată, USS Ross a fost și ultimul vas american care a vizitat Marea Neagră în anul 2019, ocazie cu care a ancorat la Constanța.