Fiascoul Gowind în Malaysia: Autoritățile nu au ținut cont de părerea Forțelor Navale, care preferau SIGMA 10614 de la Damen
O comisie a Parlamentului din Malaysia a publicat recent un raport care evidențiază o serie de probleme grave privind programul local de înzestrare cu șase nave din clasa Maharaja Lela – o variantă lărgită a corvetelor Gowind proiectate de francezii de la Naval Group, dar construite de un șantier naval local.
În urmă cu aproape un deceniu și jumătate, Malaysia a inițiat un program de înzestrare ce prevedea construirea a șase nave de tip Littoral combat ships (LCS) într-un șantier naval local, în cooperare cu un partener internațional.
Vasele urmau să fie livrate în etape, din aprilie 2019 până în iunie 2023, însă până în acest moment nicio navă nu a fost predată Marinei Malaysiei, care în ultimii ani și-a exprimat nemulțumirea față de modul de derulare a acestui program.
Raportul a detaliat neregulile în modul în care programul a fost gestionat de către șantierul naval Boustead Naval Shipyard, parte a Boustead Heavy Industry Corporation (BHIC), o entitate controlată de stat care a fost desemnat să realizeze corvetele.
De asemenea, au fost evidențiate și probleme cu obținerea aprobării Naval Group pentru planurile de proiect.
Multe dintre neregulile descoperite au fost efectuate la ordinele a doi directori superiori ai BHIC.
Azhar Jumaat, actualul director al programului, a declarat că 96% din documentele necesare pentru fabricarea navelor erau complete. Cu toate acestea, doar 82% dintre acestea au fost validate, testate și aprobate de Naval Group, care și-a încetat activitatea în noiembrie 2019, din cauza incapacității șantierului naval de a continua plățile.
Au fost înregistrate întârzieri și din cauza unor modificări neprevăzute de echipament, care au avut apoi efecte asupra designului.
Amiralul (ret) Aziz Jaafar, șeful Forțelor Navale ale Malaysiei între 2008-2015, a transmis zece scrisori oficialilor guvernamentali în legătură cu nemulțumirile Marinei în ceea ce privește acest program. Jaafar a mai declarat că șantierul naval nu a ținut cont de părerile Forțelor Navale, în special în ceea ce privește preferința Marinei pentru tipul SIGMA 10614 de la Damen, mai degrabă decât soluția Gowind cu care Naval Group și BHIC au câștigat contractul.
Designul SIGMA a fost ales de Marina și apoi aprobat de Ministerul Apărării, pentru a fi schimbat ulterior cu designul Gowind pe 11 iulie 2011, la propunerea șantierului naval Boustead, potrivit publicației Malaysia Chronicle.
În decembrie 2011, șantierul naval Boustead Naval Shipyard (BNS) din Lumut (Malaysia) a câștigat un contract 2.1 miliarde de dolari pentru a construi cele șase nave. În aceste condiții, compania Naval Group a fost responsabilă doar pentru designul general, cât și proiectarea detaliată a unor părți mai complexe, cum ar fi propulsia și modulul PSIM (Panoramic Sensors & Intelligence Module) care include catargul integrat, o varietate de senzori și camera de control.
În rest, construcția cocii navei și integrarea sistemelor urmând să fie realizate de șantierul naval din Malaysia – Boustead Naval Shipyard (BNS), controlat de statul asiatic.
Construcția navelor a început în cele din urmă la mijlocul lui 2015, însă problemele s-au acumulat în timp, și în ciuda avertismentelor, inclusiv din partea Naval Grup, nimeni nu a vrut să le recunoască.
În septembrie 2020, Guvernul din Malaysia a suspendat construcția celor șase nave, însă pe 20 aprilie a anunțat că a decis să continue programul.
Amiralul Reza Sany, actualul comandant al Forțelor Navale, a declarat în timpul anchetei că Marina speră să primească prima navă (LCS 1) în 2025, iar pe cea de-a doua (LCS 2) în 2026. Decizia privind următoarele două nave din această clasă va fi luată în 2024, pe baza rezultatului testelor cu primele două corvete. În cele din urmă, soarta ultimelor două nave va fi decisă numai după ce LCS 3 va fi livrată, informează portalul Shephard Media.
Saga corvetelor Gowind și în România
Situația din Malaysia prezintă multe similarități și cu saga corvetelor din România, care a început în 2016.
Inițial, contractul pentru cele patru corvete ce ar urma să echipeze Forțele Navale Române a fost atribuit direct companiei Damen, aceasta urmând să realizeze navele la șantierul său din Galați.
Ulterior, după venirea PSD la putere, planul a fost anulat, astfel că procedura a fost reluată, fiind organizată o licitație.
În iulie 2019, constructorul francez Naval Grup, în parteneriat cu Șantierul Naval Constanța, a câștigat contractul pentru construirea celor patru corvete pentru Forțele Navale Române, după o licitație marcată de contestații.
Contractul nu a fost încă semnat nici până în acest moment, discuțiile între statul român și Naval Grup intrând în impas din cauză că, potrivit unor surse, partea franceză cere mai mulți bani decât sunt prevăzuți în oferta cu care a câștigat licitația.