Superioritate covârșitoare a Rusiei în luptele din estul Ucrainei: Trupele ruse depășesc forțele ucrainene de 20 de ori la capitolul artilerie
Trupele ucrainene suferă pierderi masive, deoarece sunt depășite cu 20 la unu în artilerie de către forțele ruse, relatează publicația britanică The Independent, citând un raport care descrie o imagine sumbră a conflictului.
Raportul, întocmit de oficiali din serviciile de informații ucrainene și occidentale, mai dezvăluie că trupele Kievului se confruntă cu dificultăți uriașe în ceea ce privește capacitatea de a răspunde bombardamentelor rușilor, deoarece, din cauza lipsei muniției, raza de acțiune a artileriei lor este limitată la 25 de kilometri, în timp ce inamicul poate lovi de la o distanță de 12 ori mai mare.
„Este clar că un război convențional nu poate fi câștigat dacă partea ta are de câteva ori mai puține arme, armele tale lovesc inamicul la o distanță mai mică și ai mult mai puțină muniție decât inamicul”, afirmă autorii raportului, care precizează că ucrainenii au de 40 de ori mai puțină muniție decât rușii.
„Situația tactică de pe frontul de Est este următoarea… partea ucraineană a rămas aproape complet fără stocuri de rachete pentru lansatoare multiple de tip Smerch și Uragan, care au făcut posibilă descurajarea eficientă a ofensivelor rusești în primele luni de război până la distanțe de [37 până la 50 de mile].
„Astăzi, raza maximă de tragere a Forțelor Armate ale Ucrainei este de [15,5 mile (25 km)]. Aceasta este raza la care artileria de calibrul 152/155 mm și unitățile Grad MLRS rămase în serviciu pot trage”.
„În același timp, inamicul lovește concentrațiile de forțe ucrainene de la o distanță de [186 mile] cu rachete balistice tactice Iskander, [de la 43 până la 50 mile] folosind Smerch și Tochka-U, de la [25 până la 37 mile] folosind MLRS Uragan”.
„Acest lucru creează o situație de inegalitate absolută pe câmpul de luptă, ca să nu mai vorbim de dominația completă a aeronavelor inamice pe cer, care poate fi corectată doar uneori prin utilizarea Stinger și în urma greșelilor piloților ruși”, se arată în raport.
Autorii avertizează că rușii sunt pe deplin conștienți de faptul că până acum au fost livrate relativ puține arme occidentale grele. „Rușii caută să-și folosească avantajul în timpul pe care îl au la dispoziție, folosind artileria pentru a încerca să rupă apărarea ucraineană din Donbas”.
În raport se subliniază că sistemele antitanc Javelin și NLAW furnizate de SUA și Marea Britanie s-au dovedit eficiente pe câmpurile de luptă din jurul orașelor Kiev și Harkov, și rămân la fel de utile în Donbas. De asemenea, dronele-kamikaze Switchblade au provocat daune semnificative rușilor. Dar armele antitanc „nu pot contracara artileria și lansatoarele de rachete rusești”.
Pentru prima dată de la începutul războiului, în acest moment există preocupări cu privire la fenomenul dezertărilor. Raportul, citat de jurnaliștii de la The Independent, sugerează că înrăutățirea situației în Donbas, cu până la o sută de militari uciși pe zi, are „un efect demoralizator grav asupra forțelor ucrainene, precum și un efect material foarte real; cazurile de dezertare cresc săptămânal”.
În același timp, pe măsură ce rușii cuceresc noi teritorii în est și își consolidează controlul asupra orașelor ocupate Mariupol și Herson, poziția de negociere a Kievului este slăbită și de diferența tot mai mare în favoarea Rusiei în ceea ce privește numărul de prizonieri deținuți de fiecare parte. Numărul prizonierilor rușilor deținuți de Ucraina a scăzut la 550, față de 900 în luna aprilie. Pe de altă parte, Moscova deține peste 5.600 de prizonieri ucraineni.
„Rușii insistă să facă schimburi de prizonieri. Aceasta înseamnă că 4.500 de prizonieri ucraineni ar putea rămâne în închisorile rusești până la încheierea unui acord de pace. Moscova se va folosi probabil de acest lucru pentru a destabiliza Ucraina din interior, dacă nu vor fi luate măsuri de protecție socială a familiilor lor și informații clare”, se precizează în raport.
Ucraina a primit recent sute de obuziere tractate și autopropulsate din mai multe țări occidentale, inclusiv Statele Unite (M777), Germania (Panzerhaubitz 2000), Polonia (AHS Krab), Franța (CAESAR), Slovacia (Zuzana 2), dar multe dintre aceste echipamente grele încă nu au fost livrate, iar militarii ucraineni au nevoie de pregătire pentru învăța să le utilizeze sau să le întrețină.
Jurnaliștii de la publicația americană The New York Times au relatat recent că Ucraina primește arme sofisticate mai repede decât reușesc militarii săi să învețe să le utilizeze.