ApărareȘtiri

Venerabilul avion-spion U-2 “Dragon Lady” primește o nouă cameră de înaltă rezoluție GALERIE FOTO

U-2 Dragon Lady (Collins Aerospace)

Avioanele-spion U-2 “Dragon Lady” ale Forțelor Aeriene ale SUA au fost modernizate prin instalarea unei noi camere electro-optice/infraroșu care oferă o imagine mai precisă a țintelor staționare sau în mișcare, aflate la mare distanță, în condiții meteorologice diverse, a anunțat compania Lockheed Martin.

  • Primul zbor al avionului-spion Lockheed U-2 a avut loc în urmă cu 64 de ani.
  • De-a lungul îndelungatei sale cariere, aparatul a executat numeroase misiuni de recunoaștere strategică în timpul Războiului Rece, inclusiv deasupra Europei de Est, Uniunii Sovietice, Cubei și Chinei.
  • În 1960, un aparat U-2 a fost doborât în timpul unei misiuni CIA în spațiul aerian al Uniunii Sovietice. Pilotul, Francis Gary Powers, a fost luat prizonier de sovietici, fiind repatriat doi ani mai târziu, în urma unui schimb de prizonieri.
  • U-2 are o viteză de croazieră de 764 km/oră, o rază de acțiune de aproximativ 10.000 de kilometri și poate zbura la o altitudine de peste 21.000 de metri.
Avioanele U-2 pot zbura la peste 21 de kilometri altitudine (TheAviationist)

Aviația americană a finalizat recent testarea și implementarea unei noi versiuni a sistemului electro-optic de recunoaștere al aparatelor U-2, numit SYERS-2C (Senior Year Electro-Optical Reconnaissance System) – dezvoltat de Collins Aerospace, informează site-ul Air Force Technology.

Kevin Raftery, vicepreședintele firmei Collins Aerospace ISR și Space Solutions, a declarat că “SYERS-2C reprezintă un pas evolutiv pentru forțele aeriene, valorificând un sistem matur, performant, care să introducă capacități noi substanțiale în spațiul de luptă al viitorului”.

Senzorul SYERS-2C permite identificarea, urmărirea și evaluarea țintelor în mișcare și staționare. De asemenea, sistemul este conceput să faciliteze schimbul de date cu platformele de generația a cincea (F-22 Raptor, F-35 Lightning II), aspect ce oferă un avantaj unic în cazul operațiunilor executate împreună cu astfel de aeronave de ultimă generație.

La rândul său, Irene Helley, directorul programului U-2 în cadrul Skunk Works, o divizie a companiei Lockheed Martin a declarat că noul “senzor de imagine, supraveghere și recunoaștere SYERS-2C îmbunătățește și mai mult capacitatea U-2 Dragon Lady de a furniza informații strategice de neegalat combatanților noștri”, potrivit Opex360.

Oficialii celor două companii nu au oferit alte detalii tehnice despre noua cameră multispectrală.

U-2 Dragon Lady (US CENTCOM)

Primul zbor al Lockheed U-2 a avut loc în urmă cu 64 de ani, în 1955. De-a lungul îndelungatei sale cariere, aparatul a executat numeroase misiuni de recunoaștere strategică în timpul Războiului Rece, inclusiv deasupra Europei de Est, Uniunii Sovietice, Cubei și Chinei.

După 1960, când un U-2 pilotat de Francis Gary Powers a fost doborât în timpul unei misiuni în spațiul aerian al URSS, Pentagonul a evitat să mai trimită aeronava deasupra țărilor ostile. Cu toate acestea, deoarece avionul zboară la peste 24.000 de metri, poate să-și folosească camerele și senzorii pentru a vedea la mare depărtare în interiorul altor țări fără să fie nevoie să pătrundă în spațiul aerian advers, informează Flight International.

Forțele Aeriene ale SUA mai au în dotare 33 de aparate-spion U2 Dragon Lady.

Planurile de a înlocui venerabilul avion-spion cu drone Northrop Grumman RQ-4 Global Hawk s-au lovit de opoziția Congresului.

Date tehnice U-2S/TU-2S (sursa: USAF, Lockheed Martin)
Echipaj: 1
Anvergură: 32 de metri
Lungime: 19,2 metri
Greutate maximă la decolare: 18.000 de kilograme
Propulsie: turboreactor General Electric F118-101 (8600 kgf)
Viteză de croazieră: 764 km/oră
Rază de acțiune: Aproximativ 10.000 de kilometri
Plafon de zbor: peste 21.000 de metri

(Lockheed Martin)
(Lockheed Martin)
Piloții avioanelor U-2 trebuie să poarte costume presurizate din cauza efectelor altitudinii la care zboară (Airman Magazine)