ApărareȘtiri

MSC20. Zelenski: Nimeni nu garantează nimic; doar o armată puternică, armele nucleare și NATO apără suveranitatea unui stat

Sursa: ZelenskyyUa

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, la Conferința de securitate de la München (MSC2020), că “nici memorandum și document” nu protejează Ucraina, ci doar o armată puternică, armele nucleare și NATO sunt “apărătorii suveranității și integrității teritoriale”, informează agenția de știri Interfax.

“Nu cred în nicio hârtie. Vreau să le spun și altor state: nu trebuie să credem în documente. Nimeni nu garantează nimic. În secolul XXI primează puterea celui mai puternic”, a afirmat liderul de la Kiev în legătură cu semnificația Memorandumului de la Budapesta, din 1994, privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Liderul de la Kiev a mai afirmat sâmbătă că restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei este nevoie și ca “Rusia să dorească să dea înapoi teritoriile” anexate.

“Europa doreşte încetarea conflictului din Donbas, dar ca războiul să se încheie trebuie ca şi Rusia să-şi dorească acest lucru, trebuie ca Rusia să dorească să ne dea înapoi teritoriile”, a explicat Zelenski.