ApărareȘtiri

Uzina Mecanică București urmează să livreze 32 de vehicule blindate Piranha V în 2021

Sursa: General Dynamics European Land Systems

David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, a efectuat recent o vizită la Uzina Mecanică București, unde sunt fabricate transportoarele blindate de luptă Piranha V pentru Armata română.

România a comandat un număr de 227 de transportoare blindate de la firma GDELS-Mowag (General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH). Primele 36 au fost fabricate în Elveția, iar 191 urmează să fie realizate în România, la Uzina Mecanică București. Valoarea contractului se ridică la aproape 900 de milioane de euro.

Dintre acestea, Armata română a primit deja primul lot de 36 de vehicule, acestea fiind livrate Batalionului 26 Infanterie Scorpionii Roșii de la Craiova.

Alte 32 de transportoare blindate Piranha V urmează să fie livrate în cursul acestui an.

Ambasada SUA a transmis într-o postare pe Facebook că Statele Unite se mândresc cu faptul că General Dynamics European Land Systems, una dintre companiile americane de top din sectorul producției de vehicule de apărare de ultimă generație, colaborează cu România.

David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, în vizită la Uzina Mecanică București (U.S. Embassy Bucharest)