BBC: Documente secrete despre călătoria HMS Defender în largul Crimeei găsite într-o stație de autobuz din Londra
BBC a publicat duminică fragmente din documente clasificate referitoare la călătoria distrugătorului britanic HMS Defender în largul regiunii ocupate Crimeea, eveniment care a provocat un incident diplomatic grav între Londra și Moscova.
Potrivit BBC, un dosar care conținea documente, inclusiv fragmente din e-mailuri și o prezentare grafică, a fost descoperit accidental în apropierea unei stații de autobuz din Kent cu o zi înainte de producerea incidentului.
BBC precizează că documentele par să fi aparținut unui oficial de rang înalt din cadrul Ministerului britanic al Apărării și au fost predate redacției de către o persoană anonimă care le-a găsit.
Documentele sugerează că Marea Britanie ar fi decis să trimită distrugătorul HMS Defender în apropierea regiunii Crimeea dorind să-și demonstreze sprijinul pentru Kiev și să arate că Londra nu se teme să tranziteze apele din jurul Crimeei, pe care le consideră ca aparținând Ucrainei.
Potrivit documentelor prezentate de BBC, misiunea distrugătorului britanic în Marea Neagră s-a numit „Operațiunea Ditroite”, și prevedea două opțiuni pentru călătoria navei de la Odessa (Ucraina) la Batumi (Georgia).
Prima opțiune, descrisă ca „o călătorie directă, sigură și profesionistă de la Odessa la Batumi”, incluzând tranzitul printr-un „sistem de separare a traficului” în apropierea coastelor Crimeei. În același timp, oficialii britanici au luat în calcul o serie de potențiale reacții ale flotei și aviației ruse – de la „sigure și profesioniste” la „nesigure și neprofesioniste”.
În documente se menționează că această opțiune, „va oferi o oportunitate de a interacționa cu guvernul Ucrainei <…> în ceea ce Marea Britanie consideră ca fiind apele teritoriale ale Ucrainei”.
A doua variantă analizată presupunea că distrugătorul să călătorească la o distanță mare de Crimeea, lucru ce ar fi redus semnificativ posibilitatea unei confruntări. Cu toate acestea, Ministerul Apărării s-a temut că Moscova ar putea exploata acest lucru pentru a susține că Marea Britanie se teme de Rusia și că recunoaște suveranitatea rusă asupra regiunii Crimeea
Drept rezultat, Londra a ales prima opțiune. Anterior, Daily Telegraph a relatat că decizia privind trecerea distrugătorului pe lângă Crimeea a fost luată din prim-ministrul, Boris Johnson, după o dispută între ministrul de Externe, Dominic Raab, și cel al Apărării, Ben Wallace.