Președintele SUA Joe Biden participă la Summitul Formatului București (B9). Ce a spus președintele Statelor Unite
Președintele SUA Joe Biden participă luni după-amiază la Summitul Formatului București 9, care se desfășoară în sistem videoconferință, prezidat de președintele Klaus Iohannis și de președintele Poloniei Andrezj Duda.
Prezența șefului Administrației americane a fost anunțată de președintele Iohannis pe Twitter. Conform agendei oficiale, summit-ul începe la ora 16.00 (ora României).
Departamentul de Stat al SUA a anunțat și prezența secretarului de stat Antony Blinken la summit.
La reuniune participă şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
- Ce a spus președintele Biden în intervenția sa, conform lui Klaus Iohannis:
”Mă bucur că Președintele Biden s-a referit în intervenția sa la importanța unei Alianțe mai puternice și relevante global și, mai presus de toate, la importanța specială a articolului V din Tratatul de la Washington, pe care Statele Unite ale Americii îl susțin extrem de puternic. De asemenea, împărtășesc ce a spus Președintele Biden legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice: Parteneriatul transatlantic acoperă Europa și se întinde nu doar peste Ocean, ci merge până la Marea Baltică și Marea Neagră, acesta fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în secolul XX și până acum”, a spus președintele Iohannis după încheierea summit-ului.
- Declarația președintelui Iohannis la finalul summitu-ului
Agenda reuniunii a vizat pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, pe 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.
Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.
Primul Summit B9 a fost organizat la București, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varșovia (8 iunie 2018) și Košice (28 februarie 2019).