ApărareȘtiri

FOTO. Exercițiu comun al forțelor speciale moldovenești, române și cele americane în Republica Moldova

Militari din forțelor speciale moldovenești, române și cele americane participă la exercițiul internațional „JCET-2021” (Joint Combined Exchange Training). Acțiunile de antrenament se vor desfășura la centre de instrucție din Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Chișinău.

La ediția din acest an participă operatorii FOS din cadrul Batalionului cu Destinație Specială “Fulger” din Republica Moldova, militari români din Batalionul 52 Operații Speciale ”Băneasa Otopeni”, împreună cu omologii lor din Forțele speciale ale Armatei SUA.

În conformitate cu scenariul exercițiului, militarii celor trei armate vor executa ședințe de trageri specifice și avansate, parașutări, precum și exerciții de antrenament în teren.

Militarii BDS „Fulger” participă la „JCET” începând cu anul 2009.

Anterior, timp de două săptămâni, operatorii FOS români și moldoveni au desfășurat modulul de instruire în mediul montan din cadrul exercițiului bilateral „JCET-2021”, potrivit unui comunicat pe pagina oficială de Facebook a Forțelor pentru Operații Speciale Române

Sursa: Ministerul Apărării din Republica Moldova