• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • VIDEO: România va deveni, în 2022, prima țară care primește cea mai nouă versiune a sistemului Patriot

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    România va deveni prima țară care va putea folosi pe teren cea mai nouă versiune a sistemului de apărare antiaerian și anti-rachetă Patriot, care permite sistemului să contracareze amenințările în continuă evoluție. Noua versiune urmează să fie livrată țării noastre în cea de-a doua jumătate a anului 2022, se arată într-un comunicat al Raytheon Missiles & Defense, cel mai mare producător de rachete din lume.

    La începutul anului 2021, în urma unei evaluări a design-ului sistemului de apărare, Raytheon a primit sarcina să dezvolte o serie de modernizări semnificative, care să îmbunătățească performanțele sistemului. Compania a utilizat feedback-ul primit din partea celor 17 țări care au în dotare Patriot, inclusiv România, pentru a asigura rezistența, mentenanța și capabilitatea continuă a sistemului în fața unui întreg spectru de amenințări – de la rachete balistice tactice și rachete de croazieră la vehicule aeriene autonome și aeronave avansate.

    ”Succesul acestei evaluări ne permite să accelerăm producția celor mai noi variante ale unităților de foc”, a declarat Patrick Griffin, senior program manager la Raytheon Missiles & Defense pentru programul Patriot România. ”Este un pas hotărâtor în a crește și mai mult capabilitatea acestei soluții de apărare la nivel global”.

    Țara noastră dispune deja de o o unitate Patriot, care a fost livrată în septembrie 2020, iar în a doua jumătate a anului 2022 urmează să primească și cea mai nouă versiune a sistemului. De astfel, datorită arhitecturii flexibile, prima unitate Patriot va fi modernizată la standardul  sistemelor nou produse.

    Recenta evaluare critică de design a inclus și o demonstrație a îmbunătățirilor aduse radarului, a stației de control al tragerii și a altor aspecte ale tehnologiei de comandă și control.

    ”De fapt, în cadrul evaluării critice de design am prezentat un studiu de la A la Z al nivelului de operabilitate și maturitate a designului cu care vrem să mergem mai departe”, a spus reprezentantul grupului american.

    ”Raytheon Missiles & Defense este o companie care acționează agil”, a mai spus Griffin. ”Faptul că reușim să răspundem dezvoltărilor cerute, să acționăm rapid și să economisim resurse este datorat modului în care am știut să profităm de inovațiile în transformarea digitală”, a adăugat oficialul, precizând că au fost folosite tehnologii precum realitatea virtuală și simulări computerizate pentru a modela anumite funcții în loc să construiască prototipuri fizice.

    Reprezentantul firmei americane a adăugat că noua versiune Patriot ține cont și de factorii de mediu și vreme din România, astfel încât să răspundă la cele mai diferite condiții meteo și de relief, de la Munții Carpați la zona de câmpie și până la Marea Neagră.

    Grupul Raytheon se află acum în stadiul de realizare a documentației privitoare la modul în care echipa va asambla toate elementele. În același timp, se îndreaptă către lanțul de aprovizionare pentru a procura materialele necesare. Iar acest lanț de aprovizionare cuprinde și două companii din România – Romaero și Aerostar – care sunt parte din rețeaua de furnizori Global Patriot și contribuie în acest moment la activitățile de producție și susținere din cadrul programului.

    Între timp, designerii și inginerii Patriot testează funcțiile îmbunătățite înainte de a le rafina și integra în sistem. După testare, compania va trece la fabricarea și asamblarea noii versiuni, programată a fi livrată României în a doua jumătate a anului 2022.

    În 2022, când echipa Patriot va instala unitățile modernizate în România, va face acest lucru împreună cu Armata SUA și cu Armata Română. Această colaborare include și training prin care operatorii și inginerii de mentenanță ai sistemului din România vor primi instrucțiuni clare de utilizare a noii configurații îmbunătățite, se mai precizează în comunicatul producătorului american de armament.

    Semnat în noiembrie 2017, valoarea acordului între Washington și București pentru achiziția a șapte baterii Patriot se ridică la 3,9 miliarde de dolari (fără TVA).

    Tranzacția româno-americană de tip ”guvern la guvern” nu include niciun fel de obligații de offset, astfel că participarea industriei românești la programul de înzestrare cu sisteme Patriot este una redusă, în special comparativ cu Polonia, care a purtat negocieri îndelungate pentru a obține condiții avantajoase pentru propria industrie. Doar două companii românești (Aerostar și Romaero) au contracte de colaborare cu Raytheon în legătură cu acest contract.

    România a achiziționat șapte unități de tragere Patriot, în configurația 3+, cu șapte radare AN/MPQ-65, șapte stații de control, 28 de sisteme de lansare M903, 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T) și 168 de rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) Missile Segment Enhancement (MSE).

    Te-ar mai putea interesa

    Guvernul modifică din nou Statutul cadrelor militare Eurofighter Typhoon ale RAF execută misiuni de poliție aeriană în România Companiile investesc peste 100 de mii USD anual pentru perfecționarea echipelor InfoSec

    Ultimele știri

    Bursele au început anul cu optimism și cu maxime istorice VIDEO BAE Systems va moderniza vehiculele de luptă CV90 ale armatei daneze Amiralul Bauer: Să fim pregătiți, este sarcina noastră principală