VIDEO. Exercițiu NATO de salvare a piloților prăbușiți în spatele liniilor inamice, în România
Militari din cadrul unităților britanice și americane dislocate în România au participat săptămâna trecută la un exercițiu comun de salvare a piloților prăbușiți în spatele liniilor inamice. Evenimentul de instruire, denumit “Titan Salvage”, s-a desfășurat în zona bazei aeriene Mihail Kogălniceanu.
La exercițiul de salvare a personalului (Joint Personnel Recovery, JPR) au participat membri ai detașamentului britanic dislocat la Mihail Kogălniceanu și militari din cadrul Batalionului 3, Regimentul 1 Aviație, Brigada 1 Aviație de Luptă a SUA, relatează Departamentul Apărării din SUA.
Piloții doborâți au primit sarcina să conlucreze și să aplice tactici de supraviețuire și evadare pentru a evita contactul cu trupele inamice.
Primul obiectiv al piloților doborâți a fost să găsească un loc de aterizare adecvat pentru elicopterele de salvare Black Hawk ale armatei americane. Odată ajunși într-un mediu sigur, acceptabil pentru aterizarea elicopterelor, au contactat echipa de extracție, oferind coordonatele locului de aterizare și marcând locația lor cu ajutorul semnalelor de fum.
Ca urmare a presupusei prezențe a trupelor inamice în zonă, piloții doborâți au solicitat sprijin aerian apropiat pentru distrugerea eventualilor inamici. Avioane Eurofighter Typhoon din cadrul detașamentului britanic au executat zboruri în zonă pentru descuraja forțele inamice.
Cu avioanele Eurofighter Typhoon asigurând superioritatea aeriană, două elicoptere americane UH-60 Black Hawk au fost trimise să salveze piloții doborâți.
Echipele de salvare au reperat semnalele de fum ale piloților doborâți. După aterizarea elicopterelor de salvare, piloții doborâți au fost localizați de echipa de extracție. Fiecare pilot doborât a fost instruit să țină mâinile ridicate și să răspundă la întrebări personalizate pentru a-și confirma identitatea.
După verificarea identității, piloții doborâți au fost îmbarcați într-un elicopter Black Hawk și au fost transportați în siguranță la Mihail Kogălniceanu pentru finalizarea misiunii și efectuarea analizei post-acțiune.
Responsabil pentru efectuarea procedurilor de identificare a piloților doborâți a fost caporalul Stuart Crowe din escadronul 603 al Regimentului RAF.
„Cu sprijinul unui paramedic al RAF și al unui specialist american în controlul terminal al misiunilor de sprijin aerian apropiat (JTAC), echipa mea de 8 persoane a fost împărțită între cele două Black Hawk. Totul a decurs cum am plănuit; am aterizat și am securizat zona de aterizare a elicopterelor, am localizat și identificat personalul izolat și i-am transportat înapoi la Mihail Kogălniceanu. Deși am zburat în multe elicoptere RAF, a fost prima dată când am fost într-un Black Hawk și mi-a plăcut foarte mult experiența. A fost minunat să lucrez cu echipajele Black Hawk ale armatei americane și să vedem cum acționează acestea”, a declarat caporalul Stuart Crowe, potrivit unui material postat pe site-ul oficial Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF).
RAF Regiment Gunners in Romania have completed downed NATO pilot rescue drills as part of a Joint Personnel Recovery exercise with U.S. Army Black Hawk helicopters.
Find out more ⬇️⬇️⬇️ https://t.co/ro4M1P5QVV
— RAF Regiment (@RAF_Regiment) July 30, 2021