ApărareȘtiri

VIDEO. Cehii de la Aero Vodochody încearcă să convingă Ungaria să aleagă noile avioane de antrenament L-39NG

L-39NG (AERO Vodochody)

Piloții firmei Aero Vodochody și ai Forțelor Aeriene Maghiare au efectuat zboruri de evaluare cu un prototip al noii aeronave L-39NG, în condițiile în care producătorul din Cehia continuă să caute oportunități suplimentare de export pentru cea mai modernă variantă a popularului avion de antrenament și atac ușor Albatros, relatează Flight Global și Armádní Noviny.

Trei zboruri de evaluare cu un prototip L-39NG au fost efectuate la mijlocul lunii noiembrie în zona Bazei Aeriene 59 din Kecskemét, Ungaria. Printre oficialii maghiari prezenți la teste s-a numărat și generalul Nandor Kilian, comandantul Forțelor Aeriene ale Ungariei, care a afirmat că “L-39NG este un avion de antrenament bun și modern, cu mare potențial pentru viitor”.

Forțele Aeriene Maghiare o experiență îndelungată cu aeronavele fabricate la Aero Vodochody. Până în 2009, Ungaria a avut o escadrilă de aparate L-39 Albatros, iar ulterior piloții maghiari au fost instruiți pe avioane L-159 Alca închiriate.

În septembrie 2020, Departamentul de Supraveghere a Aviației Militare din Ministerul Apărării din Republica Cehă a certificat aeronava L-39NG conform noilor standarde militare supranaționale EMAR 21 și EMACC, recunoscute de toate autoritățile militare ale UE și NATO, deschizând astfel calea pentru exportul aeronavei.

Primul zbor al avionului L-39NG, propulsat de un motor Williams International FJ44-4M, a avut loc în decembrie 2018.

Aero Vodochody a reușit deja să strângă comenzi pentru 26 de avioane (firmele de servicii de instruire pentru aviație militară RSW Aviation și SkyTech comandând 12 și respectiv 10, în timp ce Forțele Aeriene ale Senegalului au luat patru).

În iunie, guvernul ceh a propus Slovaciei să se alăture programului în schimbul unei comenzi pentru opt aparate L-39NG.

L-39NG este un nou avion produs de Aero Vodochody. Oferă caracteristici și performanță echilibrate ale aeronavelor, tehnologie aeriană avansată, un concept de instruire eficient și sofisticat pentru piloți și personalul de la sol și întreținere ușoară, menținând în același timp costuri de achiziție și de exploatare acceptabile. L-39NG se referă la toate fazele de formare pilot.

Aeronava L-39NG (Next Generation) este o aeronavă subsonică de antrenament și atac ușor care se bazează pe conceptul aerodinamic al modelului original L-39, cu elemente optimizate pentru a reduce rezistența și a crește eficiența. Avionica aeronavei este concepută pentru pregătirea viitorilor piloți de avioane de generația a patra și a cincea și poate fi adaptată la cerințele clientului. Avionul L-39NG este echipat cu cinci puncte de acroșaj pentru transport bombe și rachete și transporta până la 1650 kg de armament și echipamente la o greutate maximă la decolare de 5600-5800 kg. Viteza maximă este de 780 km/h.

La începutul acestui an, omul de afaceri maghiar András Tombor, fost consilier al premierului ungar Viktor Orban, a devenit acționar majoritar al firmei aeronautice Aero Vodochody.

Omul de afaceri maghiar Andras Tombor deține 51% din acțiunile companiei mixte Aero Vodochody Investment Partners Zrt, iar restul acțiunilor sunt deținute de grupul ceh Omnipol, care va asigura și gestionarea activității noii companii.