• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Ungaria va permite cetățenilor români și bulgari blocați în tranzit în Austria să revină în țările natale – ministru

    Umbrela Strategică Umbrela Strategică -

    Budapesta va permite cetățenilor români și bulgari blocați în Austria să tranziteze Ungaria, după ce guvernele lor au solicitat acest lucru, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, potrivit agenției de știri Reuters.

    Persoanele blocate vor trebui să urmeze o rută de tranzit prestabilită, iar călătoria se va desfășura în condiții speciale de securitate, călătorii neavând voie să oprească pe drum.

    Ungaria și-a închis frontierele călătorilor străini începând de marți și le permite numai cetățenilor maghiari să intre în țară. Marți s-a format o coadă de mașini întinsă pe 20 de kilometri la punctul de trecere a frontierei Hegyeshalom, pe sensul dinspre Austria spre Ungaria.

    „Ne așteptăm ca autoritățile austriece să mențină ordinea pe partea austriacă a frontierei și să permită cetățenilor maghiari și traficului de marfă să utilizeze punctul de trecere a frontierei”, a completat Szijjarto.

    Guvernul de la Budapesta a anunțat că cetățenii bulgari care călătoresc spre țara natală prin România pot tranzita Ungaria în cursul nopții de marți spre miercuri, în orele locale 21:00 și 2400 (orele României, 22:00-02:00) pe culoarul menținut deschis pentru traficul de marfă, în timp ce resortisanții români pot utiliza ruta între 21:00 și 05:00 (orele României, 22:00-06:00).

    Mii de români și bulgari care muncesc în Europa de Vest încearcă să ajungă înapoi în țările natale pe fondul agravării pandemiei de coronavirus.

    Te-ar mai putea interesa

    BNR: În 2023, investițiile străine directe în România s-au redus drastic Trafic-record în portul Constanța, în 2023: peste 92 de milioane de tone de mărfuri România intră în spațiul Schengen, aerian și maritim, din martie 2024

    Ultimele știri

    Suedia, în Alianță – de la ”mlaștina diplomatică”, la Baltica, ”mare NATO” Transavia vrea să își dubleze cifra de afaceri și profitul până în 2026 Bursa din China pierde teren în fața SUA