ApărareȘtiri

Un portelicopter va deveni nava amiral a Flotei ruse de la Marea Neagră

Navă portelicopter tip Proiect 23900 (Naval Post)

Nava portelicopter Mitrofan Moskalenko, care poate transporta până la 15-20 de elicoptere sau drone și 1.000 de infanteriști marini, va fi desemnată drept nava amiral a Flotei ruse de la Marea Neagră după finalizarea procesului de construcție, informează agenția de știri Tass, citând o sursă din cadrul forțelor navale.

Construcția navei a început anul trecut, la șantierul naval Zaliv din Kerci, și urmează să fie livrată Marinei ruse în 2027.

Potrivit sursei citate de agenția Tass, în portul Sevastopol este pregătită infrastructura necesară pentru găzduirea navei portelicopter,

În acest moment, pe lângă “Mitrofan Moskalenko”, șantierul naval Zaliv din Kerci mai construiește o altă navă similară – Ivan Rogov, care este programată să fie livrată în 2026. Cele două vase de tip Proiect 23900, proiectate de Zelenodolsk Design Bureau JSC,  urmează preia rolul navelor de asalt amfibiu Mistral pe care Rusia le-a comandat din Franța, dar care nu au fost livrate din cauza crizei din Crimeea.

Navele Proiect 23900 vor avea un deplasament de 40.000 de tone (aproape cât portavioanele ușoare din clasa America echipate cu avioane de luptă de generația a cincea F-35) și vor putea transporta până la 1.000 de infanteriști marini, 75 de vehicule blindate, până la douăzeci de elicoptere de transport și atac, inclusiv Ka-27, Ka-29, Ka-31 sau Ka-52K, dar și drone Suhoi S-70 Okhotnik-B.

Prezența unui vas de acest tip va consolida dominația navală rusă în bazinul pontic și va augmenta semnificativ capacitățile amfibii ale Flotei ruse de la Mărea Neagră.

Infografic privind specificațiile navelor-portelicopter Proiect 23900 (Izvestia)