VIDEO. Umbrela Strategică vă prezintă a doua cea mai mare navă a Marinei Regale Olandeze, care se constuiește la Damen Galați
Vasul de suport logistic (Combat Support Ship/CSS) HNLMS „Den Helder”, care va fi a doua cea mai mare navă a Forțelor Navale Regale Olandeze, este construit la șantierul Damen Galați, urmând să fie să fie livrată în iunie 2024 și integral operațională un an mai târziu.
HNLMS „Den Helder” poate executa o varietate de misiuni, de la aprovizionarea unui grup naval de luptă sau de desant, la misiuni de combatere a traficului de droguri, controlarea fluxurilor de refugiați și pentru operațiuni umanitare de urgență.
Pe 2 iunie, la Şantierul Naval Damen Galaţi a avut loc ceremonia de punere a chilei navei HNLMS „Den Helder”, evenimentul fiind oficiat de doi oficiali de rang înalt din cadrul Forțelor Armate Regale Olandeze: Directorul Organizației pentru Echipamente Militare (DMO) din Olanda, viceamiralul Arie Jan de Waard şi de viceamiralul Rob Kramer, Comandantul Forţelor Navale Regale Olandeze (RNLN).
În cadrul ceremoniei, cei doi viceamirali au îndeplinit și o veche tradiție marinărească: plasarea unei monede în chilia navei ȋn semn de prosperitate. În trecut, o monedă era aşezată sub catargul de lemn, însă în vremurile noastre, când navele sunt construite din oţel, moneda este sudată sub blocul chilei. Cei doi oficiali olandezi au sudat cu această ocazie o monedă din anul 1822 în chilia navei HNLMS „Den Helder”. Anul 1822 are o însemnătate aparte pentru Forțele Navale Regale ale Olandei, acesta fiind anul de ȋnfiinţare a facilităţilor marine din portul Den Helder.
Următoarea etapă importantă din procesul de construcţie o constituie botezul navei, ȋnsă acesta va avea loc doar după ce nava va fi finalizată ȋn 2023.
Vasul HNLMS „Den Helder” va opera alături de nava de sprijin (Joint Support Ship – JSS) HNLMS „Karel Doorman”, cele două vase având același design și fiind construite la același șantier naval – Damen Galați.
Cu o lungime de peste 179,3 metri și un deplasament de 22.595 tone, HNLMS „Den Helder” va fi a doua cea mai mare navă militară a Olandei, după HNLMS „Karel Doorman”.
HNLMS „Den Helder” va avea un echipaj standard compus din 75 de membri, la care se adaugă încă 85 de persoane pentru efectuarea unor sarcini suplimentare legate de misiune. Pe lângă spaţiul pentru combustibil şi muniţie destinate aprovizionării altor nave, nava dispune de spaţii suficiente pentru mai multe elicoptere sau vehicule aeriene fără pilot (UAV).
Motoarele diesel electrice care vor propulsa cele două elice permit o viteză maximă de peste 18 noduri.
Nava este echipată cu două stații de realimentare pe mare (RAS) și două macarale pentru a furniza altor nave combustibil, muniție, provizii și piese de schimb, în timp ce ambele vase navighează.
Totodată, nava va fi echipată cu două ambarcațiuni de debarcare și două ambarcațiuni rapide de interceptări pentru forțele speciale.
HNLMS „Den Helder” este a opta navă construită la Damen Galați pentru Marina Olandeză.
Începând cu anul 1999, Șantierul Naval Damen Galați a livrat peste 400 de nave clienților din întreaga lume (printre acestea, 30 de nave militare construite pentru 13 ţări diferite, inclusiv ţări membre ale NATO și UE). Tot aici a fost construit și vasul Ștefan cel Mare, nava amiral a flotei Poliţiei de Frontieră Române.