ApărareȘtiri

Ucraina susține că a doborât cinci avioane de vânătoare rusești într-o singură zi

Avion de vânătoare Suhoi Su-35 (Marina Lystseva/TASS)

Armata ucraineană a distrus, pe data de 28 februarie, cinci avioane de luptă, dintre care două doborâte de piloții ucraineni, au anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei, care au precizat că, potrivit datelor preliminare, au fost distruse aeronave de tip Suhoi Su-30 și Su-35.

Moscova susține încă de la începutul conflictului că a obținut superioritatea aeriană deasupra Ucrainei și până la această oră nu a prezentat informații despre pierderile armatei ruse în cursul ofensivei în Ucraina.

„În timpul raidurilor aeriene îndrăznețe ale ocupanților asupra localităților Vasylkiv și Brovary, piloții ucraineni au interceptat și doborât două avioane rusești. Munca avioanelor de vânătoare ucrainene a fost completată de diviziile de rachete antiaeriene S-300, care au lovit trei avioane ale ocupanților. Deci, Forțele aeriene ucrainene au doborât cinci avioane de vânătoare. Potrivit datelor preliminare, acestea au fost Su-30 și Su-35”, au indicat Forțele Aeriene, într-o postare pe Facebook, relatează agenția de știri Ukrinform.

Sisteme antiaeriene Buk M-1 au doborât o rachetă de croazieră și un elicopter inamic în apropiere de Kiev.

Avioanele de atac la sol Su-25 au bombardat coloanele de vehicule blindate și trupele rusești în regiunile Kiev și Jytomyr, iar aeronavele Su-24m al Forțelor Aeriene a lansat cel puțin patru atacuri asupra coloanelor de tancuri și alte blindate, asupra unui convoi de camioane cu combustibil și lubrifianți în regiunea Cernihiv și lângă Berdiansk, regiunea Zaporizhzhia.

De asemenea, dronele Bayraktar TB2, de fabricație turcească, au lovit trei ținte inamice: un tanc inamic și două sisteme de rachete antiaeriene Buk, au adăugat Forțele Aeriene.

Ucraina are doar 146 de avioane de luptă, inclusiv avioane multirol tip MiG-29 (51) și Suhoi Su-27 (32 ); avioane de atac la sol tip Su-24 (12) și Su-25 (17), însă, potrivit Kievului, urmează să primească alte 70 de aparate MiG-29 și Su-25 din Bulgaria, Polonia și  Slovacia. Oficialii de la Varșovia, Sofia și Bratislava neagă că vor furniza avioane de luptă Ucrainei.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susține că, până la 1 martie, pierderile umane ale rușilor se ridică la 5,710 de militari morți și 200 de prizonieri.

Autoritățile ucrainene nu au indicat exact ce pierderi au suferit propriile forțe, anunțând sporadic unele pierderi. De exemplu, Ucraina a afirmat că 40 din proprii săi militari au murit în prima zi de război, iar peste 70 de militari ucraineni au decedat în urma bombardării localității Okhtyrka din estul țării.

De asemenea, se estimează că sute de civili și-au pierdut viețile în urma bombardamentelor și luptelor intense din orașele Ucrainei, în special la Kiev și Harkov.

Moscova susține că, de la începutul operațiunii și până pe 27 februarie, armata rusă au lovit 1.114 obiective de infrastructură militară din Ucraina, inclusiv 31 de posturi de comandă și centre de comunicații ale Forțelor Armate ale Ucrainei. De asemenea, rușii susțin că au distrus 314 tancuri și alte vehicule blindate, 57 de sisteme de artilerie reactivă, 121 piese de artilerie de câmp și mortiere.