Ucraina obține acces la coridorul Transbalcanic, via România, în contextul disputei cu Moscova pe tema tranzitului gazului rusesc spre Europa
Operatorul de sisteme de transport gaze naturale din Ucraina și compania Transgaz au semnat un acord tehnic, potrivit căruia Ucraina va putea transporta gaz din Europa de Sud și Turcia, începând de la 1 ianuarie 2020, a anunțat NJSC Naftogaz, transmite agenția de presă Ukrinform.
Acțiunea are în contextul în care Acordul dintre Kiev și Moscova privind tranzitul de gaze naturale din Rusia către Europa va expira pe 31 decembrie, iar negocierile pentru reînnoirea contractului sunt în impas, astfel că există riscul ca firma rusă Gazprom să sisteze transferul de gaze naturale prin conductele aflate pe teritoriul Ucrainei.
„Operatorul de sisteme de transport gaze naturale din Ucraina și TRANSGAZ au semnat acordul tehnic de interconectare privind cooperarea în conformitate cu normele UE. Aceasta înseamnă că furnizorii vor putea transporta gaz fără impediment din Europa de Sud și Turcia – prin Bulgaria și România – în Ucraina și apoi în Moldova”, a anunțat NJSC Naftogaz pe Facebook.
Acordul, semnat pe 17 decembrie face posibil transferul a până la 17,8 milioane de metri cubi de gaz pe zi pe ruta Ucraina-România și a 15,8 milioane de metri cubi în sens opus prin punctul Isaccea 1-Orlovka1, începând de la 1 ianuarie.
“Acestea nu sunt doar oportunități noi pentru comercianții ucraineni, ci și o garanție a accesului Republicii Moldova pe piețele gazelor din Europa de Sud, dacă Gazprom renunță la tranzitul prin Ucraina”, precizează compania.
Potrivit presei, Guvernul Ucrainei a solicitat firmei Naftogaz să ia măsuri pentru a asigura exporturile de gaze în Moldova fără participarea Gazprom.
În ultimii ani, compania rusă de stat Gazprom a preferat să folosească la maxim gazoductele care ocolesc Ucraina, și să folosească coridorul ucrainean doar în situațiile când cererea este la cote maxime.
Pe de altă parte, Ucraina a ales să nu mai cumpere gaz din Rusia, în 2015, și să importe gaz din țările europene, pe trei rute, cea mai importantă fiind cea prin Slovacia.