ApărareȘtiri

Țările din cadrul formatului București 9 și SUA îndeamnă Rusia să ia măsuri urgente pentru a detensiona criza ucraineană

Statele Unite și țările din cadrul formatului București Nouă (B9) – care include și România, îndeamnă Rusia să ia măsuri urgente pentru a detensiona situația de la frontiera cu Ucraina, a declarat Emily Horn, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, după consultările recente dintre oficialii americani și cei aliați.

„Consilierul prezidențial pentru Securitate Națională [din SUA], Jake Sullivan, a vorbit astăzi (joi, 16 decembrie) cu consilieri de securitate națională, miniștri de Externe și alți oficiali din București Nouă (B9) – grup care cuprinde aliații noștri de pe flancul estic al NATO”, a afirmat Horn.

Consilierul liderului de la Casa Alba le-a prezentat participanților informații despre interacțiunile recente ale Administrației SUA cu oficialii ruși și s-a consultat cu omologii săi pe tema chestiunilor de interes pentru securitatea transatlantică.

„Sullivan și omologii săi au subliniat necesitatea ca Rusia să ia măsuri imediate pentru a detensiona situația de la granița cu Ucraina”, a precizat Horn.

Totodată, consilierul prezidențial american a reafirmat angajamentul Washingtonului privind „continuarea coordonării strânse” cu aliații NATO.

„Toți participanții [la consultări] și-au exprimat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii ruse”, a adăugat Horn.

La începutul acestei luni, Sullivan a indicat că Statele Unite sunt pregătite să fortifice aliații NATO de pe flancul estic cu capacități suplimentare ca răspuns la o escaladare militară rusă în Ucraina.

Statele Unite și alte țări occidentale au avertizat în ultimele săptămâni că Rusia a concentrat forțe semnificative în apropierea Ucrainei, existând riscul ca acest forțe să fie masate în zonă cu scopul pregătirii unei ofensive în țara vecină. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat aceste acuzații ca fiind nefondate și doar provoacă o escaladare a tensiunilor. Oficialul de la Kremlin a subliniat că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru cineva. Totodată, Peskov nu a exclus probabilitatea unor provocări care să justifice astfel de declarații și a avertizat că încercările de a rezolva criza din sud-estul Ucrainei prin forță vor avea cele mai grave consecințe, relatează agenția de știri TASS.