STS vrea să închirieze circuite prin satelit pe doi ani, pentru aproape două milioane de dolari
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) face licitație pentru servicii de inchiriere de circuite prin satelit pe doi ani, valoarea estimată fiind de aproape două milioane de dolari.
Serviciile de închirierea unor segmente satelitare în tehnologie VSAT vor fi asigurate între noiembrie 2021 și octombrie 2023 contra sumei de 1.954.193 dolari, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut, după specificațiile TED.
STS vrea să închirieze canale satelitare duplex permanente pentru HUB-ul HNO 2 și HUB-ul HNO 1 în mai multe lungimi de bandă.
De asemenea, STS va închiria un canal satelitar duplex ocazional, pentru maxim 300 de ore, variantă în care se vor atribui contracte subsecvente, cea mai mare valoare a contractului fiind de 539.653 dolari.