
Sebastian Burduja, propus pentru funcția de ministru al Energiei, a primit aviz negativ, luni, 28 septembrie, la audierile din comisiile parlamentare. 24 de parlamentari au votat pentru, 34 împotrivă, iar 5 s-au abținut. După vot, Burduja a declarat că, în opinia sa, ”cel mai important examen” nu a fost cel din fața comisiei parlamentare, ci mesajul transmis românilor.
”Cred că cel mai important examen de azi n-a fost în fața comisiei, ci prin ceea ce am spus în fața românilor”, a declarat Burduja.
El și-a cerut scuze românilor pentru faptul că, în ultimele luni, partidele politice nu au reușit să găsească soluții care să le îmbunătățească viața.
”Vreau să-mi prezint scuzele față de români, pentru că în toate aceste luni de zile nu am reușit cu toții, indiferent de partid, să găsim o soluție pentru a le face viața mai bună”, a spus Burduja.
Fostul ministru al Energiei a afirmat că românii s-au săturat de disputele politice și de conflictele pentru funcții.
”Ei s-au săturat de aceste certuri pe scaune, pe fotolii”, a declarat acesta.
Burduja a precizat că, deși PNL nu și-a „dărâmat propriul guvern”, responsabilitatea pentru situația politică actuală trebuie asumată de toate formațiunile politice.
”E adevărat că nu Partidul Național Liberal și-a dărâmat propriul guvern, alții au făcut-o, dar finalmente, răspunderea este comună pentru toate forțele politice și mi se pare de bun simț să răspundem românilor că ne pare rău și că avem de făcut lucrurile mult mai bine pe viitor”, a afirmat Sebastian Burduja.
Avizul comisiilor parlamentare este consultativ,






