Șapte comasări necesare
(Op-ed, Vasile Dîncu este președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, fost ministru al Apărării și președinte al Consiliului Național al PSD).
Nu am fost niciodată un fan al comasării alegerilor și nici a altor tehnologii electorale care modifică regulile cu care oamenii sunt obișnuiți. Comasate sau nu, până la urmă alegerile nu-i blochează pe oameni să meargă la vot și să voteze așa cum ei vor. Este adevărat că nu stăm grozav la cultura politică, nu excelăm nici cu activismul sau militantismul și doar vreo 30% din electorat se simte informat și chiar vrea să meargă la vot cu un proiect politic sau alături de un proiect politic ori de un candidat. Partidele trebuie să muncească mult pentru a-i convinge pe oameni să meargă la vot, pentru ca ei să citească ofertele electorale sau să fie atenți la biografiile candidaților împinși în față de partide.
Nici în explicația economiei de mijloace prin comasare nu cred pentru că sunt convins că democrația costă și doar dictatura ieftinește lucrurile, dar în acest caz costurile de pierdere a libertății sunt imense. Ideea că unii competitori ar putea fi nepregătiți este, de asemenea, falsă deoarece ca politician trebuie să fii pregătit în fiecare clipă pentru alegeri, așa cum soldatul trebuie să fie pregătit să iasă la luptă în câteva ore, iar pompierul să fugă la incendiu în puține minute.
Nu cred prea mult nici în varianta că o parte dintre electori merg cu cel prezumat ca învingător, dar nici în varianta că oamenii au tendința de a echilibra lucrurile și unii se vor duce cu cei mai slabi pentru echilibru. De regulă, aceste tendințe se echilibrează reciproc, așa cum arată cercetările sociologice de la noi, din ultimii ani.
Nu sunt împotriva unor comasări care pot avea și alt scop, dar sunt împotriva celor prin care se încearcă influențarea electoratului fără nici un scop legitim pentru democrație. Când spun alt scop, mă gândesc la sensul general pe care îl are politica în societate și pe care, din păcate, de multe ori îl rătăcim duși de războiul politic sau de interesele partinice ori de solidaritatea internă. Sensul principal al politicii este acela de a servi interesul comunității, de a căuta să dea oamenilor o viață mai bună, de a produce dreptate socială și de a păzi valorile trecute cu litere de aur în Constituție.
Comasarea unor scrutine nu poate fi un scop în sine. Ea trebuie, atunci când se face, să servească unor scopuri de a realiza, de a sprijini ori de a aduce mai aproape de oameni scopurile generale ale politicii, în sensul cel mai deplin al termenului. Comasarea unor alegeri trebuie legată de realizarea unor valori umane chiar dacă este imposibil să găsească doar fani; unii vor invoca faptul că nu au avut timp să se pregătească, că oamenii au nevoie de mai mult timp pentru ca să cunoască programele sau candidații. Se va putea spune că oamenii vor amesteca ideile Europei cu cele locale, românești, sau că problemele naționale vor fi duse în derizoriu de nevoia de asfalt sau de alte teme care fac viața oamenilor grea, în localitățile lor. Nu este chiar așa, deoarece treimea celor informați, și nu doar ei, cunosc foarte bine cel puțin trei probleme care sunt enervante și pentru care nu-i iubesc pe politicienii locali și naționali. Când peste 60% dintre electori au cea mai mare încredere în primarul lor, este clar că ei știu și de ce le place sau de ce nu le place omul care este gospodarul principal.
𝐃𝐚𝐫 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐭𝐢𝐩𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐠𝐞𝐨𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐦𝐚̆𝐧𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐨 𝐜𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚̆ 𝐚 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞𝐢. Voi încerca să trec în revistă câteva dintre acestea, cu conștiința faptului că se pot găsi și altele la o analiză mai atentă ori privite dintr-un alt punct de vedere.
În primul rând, 𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚̆𝐦 𝐞𝐟𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐳𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐧𝐢𝐮. Trebuie să stabilim priorități care să nu se schimbe de la an la an și care să nu dureze ani întregi de dezbateri publice pâna să ajungă la o formă definitivă. Timpul nu mai are răbdare și, de aceea, trebuie să ne mișcăm repede. Nu putem aștepta ca unii să se erodeze și apoi să venim la putere pentru a schimba și ceea ce au făcut ei bun, doar din ambiția că nu este proiectul nostru. Noi, cei de stânga, atunci când am acceptat să intrăm la guvernare, după eșecul coaliției de dreapta am încercat să acționăm diferit de această paradigmă. Poate că s-a banalizat prin uzaj și nelucrare ideea de „proiect de țară”, dar trebuie să punem ceva în loc senzației și percepției oamenilor că țara noastră merge într-o direcție greșită. Să inventariem resursele și să vedem ce vom exporta, ce vom produce, cu cine ne vom asocia și ce facem cu multiplele parteneriate strategice pe care le avem, dar multe dintre ele, doar pe hârtie.
𝐓𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦 𝐬̦𝐢 𝐨 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚 𝐭̦𝐚𝐫𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐢𝐛𝐚̆ 𝐨 𝐯𝐨𝐜𝐞 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐮𝐱𝐞𝐥𝐥𝐞𝐬 𝐢̂𝐧 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐭𝐢𝐦𝐞. Să nu se mai repete vreodată episodul Schengen. Suntem o țară mare și trebuie să arătăm și la Bruxelles acest lucru, să avem un grup românesc care, chiar dacă va fi împrăștiat în două sau trei grupuri politice, va avea un proiect comun: România să-și ocupe locul pe care-l merită în proiectul european, adică ieșirea din coada clasamentelor în problemele importante ale modernizării.
Cred că 𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚̆𝐦 𝐬̦𝐢 𝐨𝐫𝐠𝐨𝐥𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝 pentru a elimina lupta sterilă și demagogia ieftină care duc la o schimbare a guvernelor aproape în fiecare an și la pierderea de resurse esențiale ale puterii legitime. Este bună rotația partidelor la putere și venirea alternativelor la guvernare, dar atunci când sunt alternative reale, cu programe și proiecte. Când doar campaniile negative par să vândă, cei care vor avea curajul să meargă cu discursuri pozitive, vor crea încredere, căci neîncredere este destulă și ea nu a produs încă niciun lucru bun.
Mai 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚̆𝐦 𝐢𝐝𝐞𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚̂𝐧𝐠𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐫𝐞𝐚𝐩𝐭𝐚 – nu săriți, nu dispar ideologiile și, oricum, ele nici nu mai se regăsesc în forme pure – într-un proiect moderat, care să elimine extremismul sau violența în toate formele ei: simbolică, cea de limbaj, fizică sau de orice altă natură. Cei care spun că vor rezolva cu mitraliera sau cu cătușe nu pot fi credibili, chiar dacă unele dintre sloganurile lor se suprapun cu supărarea și năduful sincer al oamenilor. Împotriva lor trebuie ridicat un bloc, democratic, al voinței libere de a schimba discursul urii, în parteneriate pentru construcție.
𝐓𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚̆𝐦 𝐞𝐟𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧. Poate că Europa nu este perfectă, nici chiar grozav de democratică, dar este cel mai generos proiect transnațional pe care l-a cunoscut vreodată omenirea. Este un proiect civilizațional, orientat spre construcția și difuziunea bunăstării, iar noi am beneficiat din plin, în ultimul deceniu și jumătate. Astăzi, proiectul european este atacat în cadrul unui război hibrid la care nu ne așteptam și pentru care nu eram pregătiți, cel puțin comunicațional și militar. Pandemia ne-a arătat carențele, dar și nevoia de solidaritate, nevoia de a lucra împreună și de a lupta împreună pentru acest proiect. Apropiatele alegeri europene vor arăta voința partidelor de stânga și de dreapta, dar și a centriștilor, că proiectul european are nevoie de unire și solidaritate.
𝐓𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚̆𝐦, 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫, 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣𝐮𝐥 𝐢̂𝐦𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐚𝐧𝐢 𝐢̂𝐧 𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬̦𝐚𝐫𝐞𝐚, 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐫𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐚 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢, însemnând descentralizare, poate regionalizare rațională și chiar o reformă administrativă. Toți știm că este nevoie, toți recunoaștem sau vorbim despre asta, dar nu avem curajul necesar de unii singuri, pentru că ceilalți pot profita de unele nemulțumiri. Ar fi momentul să adunăm fragmentele de curaj într-o inițiativă comună, astfel încât să nu poată profita unii demagogi de curajul și inițiativa celorlalți.
Poate că ar mai fi multe alte lucruri de adunat, comasat, solidarizat etc. Poate ar fi nevoie 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚̆𝐦 𝐟𝐫𝐚𝐠𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝟏𝟎 𝐚𝐧𝐢 𝐧𝐞 𝐯𝐨𝐦 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐢 𝐬̦𝐢 𝐯𝐨𝐦 𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐝𝐞𝐳𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢 𝐜𝐮 𝐟𝐨𝐥𝐨𝐬 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐮𝐧 „𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥”, adică un moment în care aducem Constituției modificări necesare, dar bazate pe un larg consens național, îndelung pregătit și construit. Actuala Constituție a României este, din nefericire, marcată de frica de dictator, fiind realizată imediat după ieșirea din comunism, și parcă pulverizează prea mult resursele de putere.
În final, afirm, așa cum am mai spus sau scris, că o noi, cei din PSD, nu avem comasarea alegerilor ca proiect în sine, iar 𝐢̂𝐧 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐞𝐧𝐬 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐨𝐬 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐭̦𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐢 𝐬𝐞 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐞, 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐥 𝐧𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐧𝐬. Schimbarea calendarului electoral poate fi doar o ușă care se deschide pentru un viitor mai bun pentru oameni și pentru România. Comasarea poate fi doar primul pas pentru construirea unui parteneriat care să schimbe și actualul stil de a face politică. Dacă rămânem doar la acest pas în sens procedural, dacă nu însoțim acest procedeu de câteva comasări viitoare de idei, valori, energie, orgolii sau aspirații într-un proiect comun pentru România, atunci totul va fi degeaba.
