ApărareȘtiri

Rusia susține că a alungat o navă de război britanică care s-a apropiat de coastele regiunii Crimeea/Marea Britanie neagă

HMS Dragon (Royal Navy)

Forțele aeronavale rusești au „alungat” distrugătorul britanic HMS Dragon care se apropiase de coastele regiunii Crimeea (anexată ilegal de Rusia în 2014), a declarat generalul Vladimir Kulișov, director adjunct al Serviciului federal rus de securitate (FSB), făcând referire la un presupus incident petrecut în luna octombrie a anului trecut.

Potrivit oficialului FSB, citat de RIA Novosti și Daily Mail, nava de război britanică a ignorat „avertismentele” de a nu intra în „apele teritoriale rusești”.

„Distrugătorul D35 Dragon al Forțelor Navale Regale Britanice a trecut frontiera de stat a Federației Ruse în zona Capului Chersones în Marea Neagră”, a explicat Kulișov.

Nava de război britanică ar fi susținut că în acest caz de pătrundere în apele rusești – la vest de Sevastopol, sediul Flotei ruse a Mării Negre – se aplică dreptul de trecere nevinovată.

“Ca urmare a acțiunilor comune cu Marina Rusă și Forțele Aerospațiale Ruse, nava de război a fost expulzată în apele neutre”, a adăugat generalul, subliniind că Moscova a considerat acțiunea ca fiind „neprietenoasă”.

HMS Dragon este unul dintre cele șase distrugător britanic din clasa Type 45 și este specializat în apărarea antiaeriană și lupta antisubmarin, dar este echipat și pentru contracararea forțelor inamice de suprafață și poate lansa rachete de croazieră împotriva țintelor terestre. Printre altele, distrugătorul Dragon este dotat cu sistemul antiaerian Sea Viper, având la bază rachetele Aster 15/30 de la MBDA și un radar multifuncțional care permite monitorizarea și interceptarea simultană a mai multor ținte aeriene.

În august 2020, Marea Britanie a anunțat că lansează o inițiativă multinațională de instruire pentru Forțele Navale ale Ucrainei cu scopul stimulării capacității Kievului de a contracara amenințările în Marea Neagră.

Nu este clar de ce FSB a dat abia acum publicității informații despre presupusa dispută navală din octombrie, însă declarațiile înaltului oficialului rus survin în contextul în care Marea Britanie trimite două nave de război în Marea Neagră, în sprijinul aliaților și partenerilor NATO din regiunea pontică. De asemenea, nava de patrulare britanică HMS Trent este chiar în aceste momente prezentă în bazinul pontic și a vizitat portul ucrainean Odessa.

Marea Britanie respinge categoric afirmațiile potrivit cărora distrugătorul HMS Dragon ar fi fost alungat din apele rusești