ApărareȘtiri

Rusia și-a retras garnizoana militară de pe Insula Șerpilor, un teritoriu cu importanță strategică majoră în apropierea României

Insula Șerpilor (Serviciul de Grăniceri de Stat din Ucraina)

După mai multe luni de bombardamente, Armata rusă a părăsit insula Șerpilor, după patru luni de ocupație a insulei aflată la 45 de kilometri de țărmurile României, au anunțat oficiali militari din Rusia și Ucraina.

Comandamentului Operațional „Sud” al Armatei ucrainene a indicat joi că, după bombardarea insulei, rușii „au evacuat în grabă rămășițele garnizoanei, cu două ambarcațiuni cu motor și probabil au părăsit insula”, informează agenția de știri UNIAN.

Pe de altă parte, Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, a numit retragerea armatei ruse drept un „gest de bunăvoință” care demonstrează că Rusia nu obstrucționează exporturile de cereale și produse agricole din Ucraina, informează agenția Interfax.

„Astăzi (joi, n.red.), ca gest de bunăvoință, armata rusă și-a încheiat sarcinile pe Insula Șerpilor și a retras garnizoana staționată acolo”, a afirmat oficialul rus.

„Astfel, s-a demonstrat comunității mondiale că Federația Rusă nu interferează cu eforturile ONU de a organiza un coridor umanitar pentru exportul de produse agricole de pe teritoriul Ucrainei”, a precizat el.

Insula Șerpilor, cu o poziție strategică extrem de importantă în nord-vestul Mării Negre, a fost încă de la începutul războiului scena unor confruntări acerbe între forțele ucrainene și invadatorii ruși, care au ocupat insula pe 25 februarie. Ucraina a reacționat bombardând în repetate rânduri insula și scufundând o serie de nave rusești în zona insulei.

Moscova a dislocat sisteme de rachete antiaeriene, echipamente de război electronic și artilerie pe insula Șerpilor, care ar fi putut oferi acoperire unor potențiale acțiuni de desant în regiunea Odessa. O ocupație rusă pe termen lung asupra Insulei Șerpilor ar consolida umbrela Anti-Acces/Interdicție zonală (Anti Acces/Area Denial – A2AD) a Moscovei, care permite Rusiei să monitorizeze, și în caz de conflict să controleze, cea mai mare parte a bazinului Mării Negre, mult dincolo de apele teritoriale rusești. În aceste condiții, retragerea forțelor ruse de pe această insulă cu rol strategic este cu atât mai surprinzătoare și probabil nu a fost atât de voluntară pe cât lasă Moscova să se înțeleagă.

Insula Șerpilor a aparținut României în perioada 1878-1948, însă după cel de-al Doilea Război Mondial, teritoriul a fost anexat ilegal de către URSS.