ApărareȘtiri

România și alte nouă țări NATO vor crea o rețea de centre europene de instruire pentru piloții militari

Miniștrii Apărării din zece state membre NATO, inclusiv România, au convenit miercuri, 9 iunie, să să creeze o rețea de centre europene de instruire pentru piloții de avioane de vânătoare, elicoptere și drone, a anunțat secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană.

Programul, care face parte din inițiativa NATO Training Flight Europe – sau NTFE – va reduce costurile de instruire și va crește interoperabilitatea între forțele aeriene participante.

„Trupele NATO operează împreună. Așadar, are sens să se pregătească și să se antreneze împreună, în mod sistematic”, a declarat Geoană.

„Cel mai important, prin investițiile continue în formare de înaltă calitate pentru echipajele noastre aeriene, NFTE ajută Alianța să își mențină avantajul tehnologic și militar”, a adăugat oficialul NATO.

Această este prima inițiativă de acest gen care va implica înființarea treptată a unei rețele de centre europene de instruire, care vor aborda diferite aspecte și tipuri de instruire a echipajelor aeriene. Acestea vor oferi aliaților acces la o gamă mai largă de oportunități de instruire dincolo de ceea ce majoritatea aliaților ar putea oferi în mod independent și la un cost mult mai mic. Campusurile NFTE vor utiliza mijloace de instruire de ultimă generație, inclusiv tehnologia de realitate virtuală și simulare.

Țările care vor participa la acest program sunt Belgia, Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Spania și Turcia.

Inițiativa NFTE de cooperare în domeniul instruirii piloților militari a fost lansată oficial în iunie 2020.

Inițial, instruirea piloților de drone nu urma să fie inclusă în NFTE. Însă, având în vedere interesul ridicat manifestat de o serie de aliați, datorită utilizării sporite a sistemelor fără pilot, instruirea piloților de drone a fost și ea inclusă în program.