ApărareCategorie PrincipalăȘtiri

România se alătură oficial inițiativei NATO pentru dezvoltarea de sisteme maritime fără echipaj

Sistem maritim fără pilot Pacific 950 Rigid Inflatable Boat (BAE Systems/NATO)

Alianța Nord-Atlantică a anunțat că două state membre NATO – Canada și România – și o țară parteneră – Australia – s-au alăturat inițiativei pentru Sisteme maritime fără echipaj (MUS). Această inițiativă își propune să consolideze capacitatea forțelor navale de a opera într-un context multinațional, într-un mediu maritim din ce în ce mai complex.

Inițiativa pentru sistemele maritim fără echipaj uman permite țărilor participante să colaboreze pe tema tuturor aspectelor legate de introducerea dronelor în forțele navale naționale.

“Tehnologiile noilor sisteme maritime fără echipaj vor deschide noi perspective pentru contracararea numeroaselor amenințări prezente în mediul maritim. Astăzi, participanții la inițiativa pentru Sisteme maritime fără echipaj (MUS) sunt încântați să întâmpine Canada, România și Australia ca noi membri. Acest lucru arată că proiectele noastre multinaționale sunt benefice atât pentru aliații, cât și pentru partenerii noștri din întreaga lume”, a declarat Camille Grand, asistentă a secretarului general pentru investiții în apărare în cadrul NATO.

Inițiativa pentru sistemele maritim fără echipaj uman a fost lansată în octombrie 2018 de miniștrii Apărării din treisprezece țări membre ale Alianței. De atunci, inițiativa a dat naștere unei game întregi de activități, inclusiv experimente operaționale, schimburi cu sectorul privat cu privire la inovație și eforturi preliminare pentru dezvoltarea capacităților specifice.

Introducerea sistemelor maritime fără pilot uman poate genera o transformare profundă în lupta împotriva numeroaselor amenințări prezente în mediul marin. De exemplu, utilizarea navelor maritime fără echipaj poate face mai eficientă lupta antisubmarin. De asemenea, poate reduce expunerea militarilor la situații periculoase, cum ar fi operațiunile de eliminarea a minelor maritime.

Ca urmarea a aderării celor trei noi membri, inițiativa are acum 17 participanți: Canada, România, Australia, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia, Regatul Unit, Statele Unite, se arată într-un comunicat al Alianței Nord-Atlantice.