InfrastructurăȘtiri

România, în zona galbenă: 906 de cazuri, 144 de cazuri noi, 86 de vindecări, 13 decese

Un număr de 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 au fost confirmate pe teritoriul României, au informat miercuri autoritățile.

Dintre cele 906 persoane, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).

Un număr de 13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României (fără municipiul București), în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.