InfrastructurăȘtiri

Rezervele valutare ale BNR sunt de 53,9 miliarde de euro, rezerva de aur se menține la 103,6 tone

Foto: pexels.com

Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 59.238 milioane euro, la 30 septembrie a.c, față de 53.901 milioane euro la 31 august 2023, a informat luni BNR.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 7.327 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile unor euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor în valoare nominală totală de 3.250 milioane euro precum și o tranșă din împrumutul acordat de Comisia Europeană în Planul Național de Redresare și Reziliență -PNRR- în sumă de aproximativ 2.762 milioane euro); alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • Ieşiri de 1.990 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.879 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie 2023 au fost de 65.117 milioane euro, faţă de 59.859 milioane euro la 31 august 2023.

Plăţile scadente în luna octombrie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 229 milioane euro, a mai informat BNR.