EnergieȘtiri

Prețurile facturilor la gaze și electricitate au scăzut în aprilie

Foto: Arhiva

Prețurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% față de prețurile maximale plafonate, a informat, miercuri, Ministerul Energiei.

Față de prețul maxim prevăzut de plafon, prețurile facturate la gaze naturale sunt cu până la 25% mai mici. De exemplu, prețul practicat de principalul furnizor de gaze naturale pentru consumatorii casnici este 0,23381 lei/ kWh (prețul maxim plafonat fiind de 0,310 lei/kWh).

La energie electrică, pentru clienții casnici cu un consum mai mare de 300 kWh/lună, scăderile aplicate de principalii furnizori ajung până la 15% față de prețul maximal de 1,3 lei/kWh.

”Am promis facturi mai mici la electricitate și gaze naturale. Vă reamintesc că pe 28 martie am declarat public, după ședința de Guvern, că românii vor primi facturi mai mici la energie. Am susținut ferm și bine fundamentat pe baza analizelor pe care le-am făcut și pe care le-am promovat prin actualizarea mecanismului de compensare-plafonare (OUG 27/2022). Ceea ce pentru mine a fost certitudine încă de la momentul promovării în Guvern a noului mecanism, se confirmă astăzi prin facturi. Am susținut întotdeauna: statul trebuie să intervină acolo unde este necesar, când este necesar și cum este necesar. Nu este nevoie să dăm peste cap un întreg sistem, ci să calculăm, să analizăm și să aplicăm cu cap. Protejăm facturile românilor în continuare”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Recent și Eurostat a confirmat că prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană.