InfrastructurăȘtiri

PNDL Anghel Saligny este la un pas de aprobarea fără dezbateri în Senat

Foto: Lucrări de infrastructură în Dâmbovița - dbonline.ro

Proiectul de lege pentru aprobarea Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” este la un pas de adoptarea tacită (fără dezbateri) în Senat, termenul în care intră sub această incidență fiind 5 octombrie, în condițiile în care se află la punctul 30 pe ordinea de zi a Senatului din această săptămână.

Comisiile de fond din Senat, cea de Buget-Finanțe și cea de Administrație Publică, au dat rapoarte pozitive, dar cu amendamente, la Planul Anghel Saligny, proiectul fiind înregistrat la Senat acum aproape o lună.

Senatul este prima cameră sesizată, votul decisiv aparținând deputaților.

Prin PNDL Anghel Saligny urmează să fie finalizate 3419 obiective de investiții în domeniile drumuri, apă și canal în valoare de peste 22 de miliarde de lei. Guvernul Cîțu, care este inițiator și nu a cerut procedură de urgență, a motivat actul normativ prin necesitatea dezvoltării investițiilor în infrastructura rurală și urbană, ”în scopul asigurării de șanse egale pentru atingerea unui standard decent de viață al populației”.

Beneficiarii direcți ai planului sunt administrațiile publice locale, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.