ApărareȘtiri

Pensiile militare de stat se vor indexa din oficiu cu 12,5 la sută, cele peste 3000 de lei cu 8,5 la sută

Foto: Arhiva

Pensiile militare de stat până la 3000 de lei inclusiv se vor indexa din oficiu  cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei, prevede un proiect de Ordonanță de Urgență elaborat de Ministerul de Finanțe, pus în procedură de transparență.

Care vor fi nivelurile maxime ale pensiilor militare, în urma indexării, începănd cu 1 ianuarie 2023:

-până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei
– între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei
-între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei
– între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei
-între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;
– între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.

Conform proiectului de OUG este vorba despre pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31.12.2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022.

Pensiile militare de stat stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2018, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează tot din oficiu astfel:

-până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei
-între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei
-între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei
-între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei
-între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei
– între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei