ApărareȘtiri

Parteneriat între ROMARM și Elbit Systems pentru producția tehnologiilor C4I și Cyber Intelligence

Sursa: Elbit Systems

Compania Națională ROMARM și Elbit Systems au anunțat că vor cooperarea pentru implementarea și producția tehnologiilor de comandă, control, comunicații, calculatoare și informații (C4I) și Cyber Intelligence. Aceste sisteme de comandă, control, comunicații, calculatoare și informații (C4I) asigură suportul tehnic al conducerii operațiilor militare, se arată într-un comunicat transmis redacției Umbrela Strategică.

Cooperarea este rezultatul mai multor acțiuni întreprinse de CN ROMARM, începând cu luna august a acestui an, pentru a identifica oportunități de cooperare cu ELBIT SYSTEMS.

Delegația ROMARM a vizitat divizia C4I și Cyber System, care se ocupă de dezvoltarea, implementarea și producerea sistemelor C4I și Cyber Intelligence. În cadrul întâlnirii s-a remarcat posibilitatea implementării strategiilor de luptă în timp real, prin intermediul materialelor prezentate și a unei unități de comandă mobilă, cu live-streaming de pe câmpul de luptă direct la eșalonul superior de luare a deciziei la cel mai înalt nivel de comandă.

Ambele companii au convenit că o demonstrație a sistemului C4I produs de compania israeliană va fi găzduită în România în octombrie 2021.

La evenimentul demonstrativ din octombrie 2021 au participat directorul CN ROMARM, Ţuţu Gabriel, din partea Ministerului Economiei, Antreprenorialului și Turismului, secretarul de stat Daniela Nicolescu, oficialități ai Comisiei de Apărare din Senat, cadre militare din Direcția Generală pentru Armamente, reprezentanți ai Academiei Tehnice Militare, ai Inspectoratului General al Curții de frontieră și ai Jandarmeriei, oficiali ai Comandamentului Comunicațiilor și Informației, reprezentanți ai unităților militare direct interesați de aplicațiile practice ale sistemului de comandă și control Torch-X prezentate de delegații companiei ELBIT SYSTEMS și C4I and Cyber System.

Sistemul de tip C4I orientează nevoile Armatei României către modernizare. Pe scurt, C4I răspunde la cele mai agresive amenințări, oferă oportunități de ajustare în timp real a deciziei militare și permite coordonarea eficientă a trupelor din teritoriu.

În conformitate cu strategia existentă la nivelul ROMARM, de identificare a unor noi oportunități de dezvoltare pe terțe piețe și a dorinței de a asimila în producție produse de ultimă generație cu o valoare adăugată mare, CN ROMARM și ELBIT SYSTEMS vor participa împreuna la viitoarea procedură a Ministerului Apărării, această cooperare urmând a include și o componentă importantă de transfer de producție în cadrul companiei.

Pe această cale, mulțumim Ministerului Economiei și Ministerului Apărării Naționale pentru participare și interesul de a reînnoi și de a revigora industria națională de apărare, dar și companiei ELBIT SYSTEMS care face posibilă cooperarea și dezvoltarea în comun a unui sistem de comandă-control de ultimă generație, au transmis reprezentanții ROMARM.

Carta Albă a Apărării pentru perioada 2021-2024 indică faptul că echiparea Armatei române cu noi sisteme C4I cu capabilități de integrare ISTAR este un program esențial de investiții destinat să asigure interesele de securitate ale României.

Potrivit Direcției generală pentru armamente (Dpa) din cadrul MApN, într-o primă etapă se are în vedere realizarea unui sistem C4I cu capabilități de integrare ISTAR pentru Forţele Terestre, care va fi achiziționat în limita fondurilor anuale disponibile, constând din produse și servicii aferente:
-Sistemelor Integrate de Comunicaţii şi Informatică de Batalion – SICIB, incluzând Punctele de Comandă de tip Batalion – PCB;
– Punctelor de Comandă de tip Brigadă – PCBg.

Sursa: Elbit Systems
Sursa: Elbit Systems