Infrastructură

Mihnea Motoc: Pandemia este o criză ciclică, care trebuie gestionată, nu o ”lebădă neagră” propriu-zisă

Foto: Facebook

O lecție majoră a pandemiei de Covid-19 este aceea că trebuie să ”ne obișnuim cu ideea de recurență și de ciclicitate a unor asemenea crize și odată ce am acceptat-o (…)  să ne concentrăm pe cum le gestionăm”, a spus fostul ministru al Apărării, Mihnea Motoc, la Umbrela Strategică Focus.

El a remarcat că pandemia ”nu este propriu-zis o lebădă neagră” , dar a surprins ”prin intensitate, prin gradare și prin cuprindere”.

”Cred și sper că una din lecțiile durabile care trebuie desprinse este ideea că nu trebuie să ne propunem nici să avem noroc să nu fim loviți de crize, nici să le evităm, ci să le absorbim, să putem, pe baza unei pregătiri mai adecvate, să le gestionăm cât mai bine”, este de părere Mihnea Motoc, care este consilier principal în I.D.E.A, think-tank-ul intern al Comisiei Europene.

Gestionarea pandemiei cere ”cultivarea unui nivel de reziliență superior”, a adăugat el, apreciind în contetxt: ” Mă bucur că Bucureștiul a avut ideea și găzduiește Centrul Euroatlantic pentru Reziliență. Apărarea europeană este foarte bine echipată pentru a o face, dar ca parte a unui efort mai amplu (…) reziliența este un domeniu de cooperare și complementaritate între acțiunea UE și a NATO. Mă bucur că , din capul locului, Centrul de la București este așezat pe o paradigmă sinergetică între UE și NATO, ca toate centrele moderne înființate în ultima vreme”.

Oficialul europea a precizat că Fondul European de Apărare finanțează deja o serie de proiecte relevante pentru situații precum cele generate de coronavirus : este în derulare un proiect pe CBRN , un proiect pe mobilitatea forțelor , multe dedicate IA cu aplicabilitate în asemenea situații critice și a subliniat rolul mobilității militare, mecanism care poate fi folosit și pentru  transferul rapid al personalului medical, al pacienților și al echipamentului necesar peste frontiere.