• DESPRE NOI
  • CONTACT
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • OPINIE: Brațul lung al Republicii Islamice / Carmen Gavrilă, jurnalist al Radio România Actualități, pentru Umbrela Strategică

    Umbrela Strategică Umbrela Strategică -

    Forța iraniană de elită Quds, are un nou comandant după eliminarea lui Qassem Soleimani de către armata americană. Este vorba despre generalul Esmail Qaani. Regimul de la Teheran, sub impactul loviturii reprezentate de pierderea lui Soleimani, l-a numit rapid în funcție pe Qaani, ca să arate că există continuinate și că operațiunile Quds nu sunt și nu vor fi afectate.

    Înlocuitorul lui Soleimani, deși nu este un personaj la fel de carismatic și de popular, a avut un traseu profesional similar. Qaani, ca și Soleimani, a luptat în războiul dintre Iran și Irak în anii 80, și-a petrecut mai toată viața în rândurile Pasdaran – Gărzile revoluționare islamice și a fost în ultimii ani adjunctul lui Soleimani. Qani, în vârstă de 64 de ani, are și el o experiență vastă în războaie hibride și în crearea de grupări paramilitare în zone de interes pentru republica islamică.

    Qaani și puterea ultraconservatorilor

    Important este faptul că noul șef al forței Quds, provine din Mashad, oraș sfânt pentru iranieni pentru că acolo se află mausoleul Imamului Reza, al 8-lea imam șiit, iar în ultimii ani, acolo s-a conturat un grup de lideri religioși cu o tot mai mare putere politică și care a întărit tabăra ultraconservatoare iraniană.

    De exemplu, contracandidatul moderatului Hassan Rouhani la ultimele alegeri prezidentiale, Ebrahim Raisi, favoritul liderului suprem Ali Khamenei, tot din Mashad provine, iar acum este echivalentul iranian al unui ministru al justiției in Occident, o funcție care vine cu o putere uriașă în Iran și poate fi o rampă de lansare pentru postul de lider suprem religios după moartea lui Khamenei.

    Tot în Mashad este fundația religioasă Astan-e Quds, care deține, alături de alte trei asemenea fundații, 60% din bunurile Iranului.

    Fundațiile nu sunt sub controlul președinției sau parlamentului – instituții alese prin vot. În aceste fundații activitățile economice sunt sub controlul Pasdaran – Gărzile revoluționare islamice iar, potrivit mai multor surse iraniene, o parte din fondurile obținute finanțeaza activitățile corpului Quds, acum condus de Esmail Qaani.

    Generalul Qaani, ca și Soleimani, este pe lista guvernului american cu persoane implicate în activităi teroriste, încă din 2012. Ca adjunct al lui Soleimani, Qaani s-a implicat puternic în operațiunile iraniene în Siria, a coordonat furnizarea de armament și finanțarea unor grupări din Africa și a Hezbollah în Liban și a avut un rol important în crearea gruparilor paramilitare Zeinabiyun în Pakistan și Fatemeyun în Afganistan.

    A doua armată a Iranului

    Iranul are practic două armate, una cu misiunea de apărare a teritoriului național și Sepah-e Pasdaran-e Enqelab-e Eslami – Armata Gardienilor Revoluției Islamice pe scurt Pasdaran cunoscută în Occident sub numele Armata gărzilor revoluționare islamice care are ca misiune apărarea regimului islamic iranian.

    Este o armată aflată sub controlul direct al liderului suprem religios și a fost înființată de fondatorul republicii islamice ayatollahul Khomeini, după revoluția islamică din 1979.

    Corpul de elită Quds este parte a acestei armate paralele și a fost creat în timpul războiului cu Irakul.

    Quds are ca scop principal răspândirea conceptului de revoluție islamică și crearea de republici islamice similare celei iraniene în toate spațiile locuite de musulmani șiiți. De la bun început, forța de elită a fost specializată în apărarea regimului islamic de la Teheran prin sprijinirea, în afara teritoriului național, de grupări ale căror interese se aliniază cu cele iraniene. De exemplu, primele misiuni Quds au presupus ajutor pentru kurzii care au luptat împotriva lui Saddam Hussein în Irak, în anii 80 și după aceea, iar în Liban, în anii de după revoluția islamică iraniană, tot luptători din Quds au ajutat la crearea unei mișcări șiite care ulterior s-a transformat în Hezbollah-ul de azi.

    Numărul de membri ai Sepah-e Pasdaran sau Quds nu este clar, în cazul Pasdaran sunt estimări între 100.000 și 130.000 iar pentru Quds între 10.000 și 30.000. Sepah-e Pasdaran este organizată exact ca o armată obișnuită, cu forțe terestre, aeriene și navale.

    Atât că în Iran, nu de puține ori soldații din armata națională privesc cu invidie spre Pasdaran pentru că la gărzile revoluționare ajung cele mai bune și mai moderne echipamente. Și tot armata Pasdaran se ocupă de securitatea programului spațial iranian, a programului de dezvoltare de rachete balistice și a spațiilor în care se derulează programul nuclear al țării.

    Interesant este că Pasdaran controlează și o multitudine de companii și fabrici, ceea ce face ca puterea lor să nu fie doar una militară ci și economică. În plus, din 2003 până acum, tot mai mulți membri ai gărzilor revoluționare au intrat în politică – un exemplu este chiar fostul președinte Mahmud Ahmadinejad.

    Tot de armata gărzilor revoluționare țin și milițiile paramilitare de voluntari Basij – « Organizația pentru Mobilizarea Oprimaților », care potrivit regimului ar avea cam 24 de millioane de membri deși surse locale independente susțin ca e vorba despre cam 1 milion.Și miliția Basij a fost creată prin ordin al liderului revoluției islamice ayatollahul Khomeini iar inițial membrii ei erau voluntari în războiul cu Irakul.

    Acum membrii Basij sunt chemați să oprească, de cele mai multe ori cu violență, proteste de stradă sau să organizeze contrademonstrații.

    După cum mi-a povestit în Iran un membru Basij, pentru a intra în miliția de voluntari, nu contează întotdeauna motivația ideologică, cât avantajele economice, pentru că un membru Basij are întâietate la angajare, la o promovare, la un salariu mai bun. « Când ai venit prima dată în Iran, acum 13 ani, ții minte că eram om bun la toate, acum sunt administrator » mi-a spus în 2017 un membru Basij.

    Când din Iran vin imagini cu mulțimi îndurerate sau furioase, cum s-a întâmplat zilele acestea după uciderea generalului Qassem Soleimani, sau când interesele regimului sunt afectate de decizii sau evenimente internaționale, voluntarii Basij sub comanda Pasdaran sunt chemați pe străzi ca să arate lumii că regimul de la Teheran are susținere populară.

    Supraviețuirea republicii islamice

    Interesele strategice și de supraviețurie țin solide legăturile Iranului cu diverse grupări paramilitare și teroriste din zonă, indiferent că acum la conducerea Quds este un personaj fără anvergura lui Soleimani. Finanțarea, sprijinul sau chiar crearea de grupări pro-iraniene a fost o chestiune de supraviețuire strategică pentru republica islamică, încă de la revoluția din 1979.

    Cel care a gândit și pus în practică strategia de creare de mișcări și grupări loiale Teheranului, a fost liderul revoluției islamice și primul lider suprem religios, ayatollahul Khomeini. El a fost conștient că Republica Islamică Iran era, și avea în continuare să fie, o țară izolată.

    Cu o mare arabă musulmană sunită de jur împrejur, Iranul, cu a sa populație majoritar indo-europeană, care a ales islamul șiit (considerat o erezie de cei mai mulți suniți), care prin singura revoluție islamică (1979) a creat un regim unic în lume, definit prin opoziția fermă față de ideologiile occidentale, o combinație complexă de teocrație și cîteva instituții ales prin vot parțial liber, avea ca soluție de supraviețuire ceea ce azi numim război hibrid, asimetric.

    Cum spațiul islamic este presărat de comunități șiite de cele mai multe ori discriminate de majorități sunite, Khomeini a avansat ideea ca republica islamică să devină apărătoarea acestor minorități, de fapt apărându-se astfel pe sine, prin intermediul corpului Quds care să furnizeze armament, bani, sprijin logistic și chiar luptători.

    Mai mult, Iranul nu s-a limitat la comunitățile șiite ci a avut grijă să acorde fințare și sprijin unor mișcări teroriste sunite ca Hamas sau Jihadul Islamic, uitate de finanțatorii suniti de altă dată, ca Arabia Saudită sau statele Golfului. Este ceea ce a dus la influența considerabilă a Iranului într-o regiune în care nu are niciun stat-prieten, cu excepția Siriei familiei Assad, o influență destabilizatoare care a crescut în ultimii ani.

    Cultul Martirilor

    La numirea lui Qaani, liderul suprem religios, ayatollahul Ali Khamenei a spus că este unul dintre cei mai buni comandanți din Armata Gărzilor Revoluționare.

    Nu există nicio îndoială că misiunile Quds vor continua și fără Soleimani, chiar dacă acesta era faimos pentru legăturile personale pe care și le făcuse cu lideri mai mult sau mai puțin puternici peste tot în Orientul Mijlociu.

    Însă, în plan intern, în mod cert Qaani, cel puțin acum, este departe de figura carismatică a lui Soleimani.

    Pentru mulți iranieni, Soleimani părea un erou ca-n legendele din Cartea Regilor (opera fundamentală a literaturii persane), dedicat cu totul țării, asta în contextul în care în Iran, în ultimii ani, este tot mai evidentă nemulțumirea față de corupția clasei politice și a administrației, fie ea locală sau centrală.

    Însă nu toată lumea l-a iubit pe general. Sunt mulți iranieni, în special din zona societății civile, care îl consideră dacă nu un criminal, cel puțin simbolul războaielor asimetrice duse de regim în afara țării, războaie care consumă resursele financiare iraniene tot mai mici sub povara sancțiunilor internaționale. La cele mai recente proteste din Iran, anul trecut, printre nemulțumiri erau enumerate și operațiunile regimului în Siria și Irak sau finanțarea grupărilor teroriste palestiniene, în timp ce economia iraniană se sufocă din cauza corupției și lipsei investițiilor.

    Soleimani și-a administrat foarte bine imaginea publică și poziția, având relații bune în toate taberele politice iraniene, de la ultraconservatori până chiar la reformiști, și nu de puține ori numele său a fost menționat ca posibil președinte. Eliminarea lui Soleimani este o puternică lovitură de imagine pentru regimul de la Teheran care acum încearcă să joace cumva chiar și această carte pierzătoare arătând că uciderea generalului este o confirmare că strategia de până acum trebuie continuată.

    Soleimani a fost deja inclus în galeria de martiri ai republicii islamice (de altfel despre el se spunea că e martir încă din timpul vieții, pentru că supraviețuise mai multor atentate și proiecta imaginea unui erou care se consideră deja mort).

    La funeraliile lui Soleimani și în perioada următoare vom vedea întreaga forță a cultului martirilor, o trăsătură definitorie pentru cultura iraniană, pornind de la primii martiri pentru credința șiită ca Imam Hossein (ucis de un calif sunit) și până la iranienii morți în timpul războiului cu Irakul ori cei uciși în operațiuni împotriva organizației teroriste sunite Stat Islamic.

    Regimul de la Teheran întreține acest cult al martirilor pentru ca iranienii să fie convinși că Iranul este de fapt, politic, cultural și militar, un stat asediat, un stat pentru care oricare cetățean trebuie să fie gata să devină martir.

    Picturi uriaşe împodobite cu lalele roşii ca sângele, portrete de tineri cu figuri încremenite, puţin stângace sau uşor zâmbitoare, portrete ale imamului Hossein ucis la Kerbala şi ale liderului revoluţiei islamice Ruhollah Khomeini, sunt martorii tăcuţi ai vieţii în oraşele iraniene.

    Iranienii trăiesc contemplând moartea, contemplându-i pe martiri.

    “Suntem mord parast, adică ne venerăm morţii, fie că au murit acum 1400 de ani ca Imamul Hossein fie că sunt rudele noastre căzute în războiul cu Irakul, morţii noştri sunt cu noi în fiecare clipă” mi-a explicat o tînără în Iran, acum câțiva ani.

    Cei morţi în războaie convenționale sau asimetrice sunt în Iran, şahid, adică martiri, după modelul Imamului Hossein, și tot șahid este acum și generalul Qassem Soleimani iar în perioada următoare, manifestările publice, cu mobilizarea Pasdaran și Basij, în Iran sau în zonele sub influența regimului de la Teheran, vor fi pe măsură.

     

    # Carmen Gavrila este jurnalist Radio România, specializat în afaceri europene și externe, cu accent pe Orientul Mijlociu. A urmat Facultatea de Limbi Străine/ Persană-Engleză la Universitatea București. În 2013 a publicat volumul Revolta Orientului, la editura Polirom. În ultimii 16 ani a fost corespondent al Radio Romania în Orientul Mijlociu, în țări ca Iran, Liban, Egipt sau Afganistan.

    Te-ar mai putea interesa

    Klaus Iohannis rămâne fără doi consilieri, președintele nu are nici consilier pentru politică externă MApN cere aprobare pentru achiziții în 10 programe de înzestrare, lista este ”secret de serviciu” Igor Dodon susține că forțele ruse din Transnistria „asigură pacea și liniștea pe malurile Nistrului” de trei decenii

    Ultimele știri

    Ministerul Apărării a achiziționat discuri de frânare pentru avioanele MiG-21 LanceR MApN organizează o licitație în valoare de 2,1 miliarde lei pentru lucrări de infrastructură la Mihail Kogălniceanu România, pe locul 22 în lume în ceea ce privește securitatea alimentară – The Economist