EnergieȘtiri

OMV Petrom a descoperit țiței și gaze în trei perimetre din Oltenia și Muntenia

Foto: petrom.ro

OMV Petrom a anunțat marți că a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale Oltenia și Muntenia, care se ridică la peste 30 milioane bep (n.r.- baril echivalent petrol) resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de OMV Petrom în anul 2022.

Întru-n comunicat trimis BVB, compania precizează că forajul de explorare și testarea celor trei sonde a avut loc în perioada iunie 2022 – aprilie 2023 și nvestiția în forajul de explorare a fost de aproape  20 de milioane de euro.

În perimetrul de explorare Verguleasa, din Oltenia, compania a identificat resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii.

În perimetrul de explorare Târgoviște  au fost identificate resurse de țiței în cantitate estimată de 6 milioane bep.

În perimetrul de explorare Târgu Jiu și au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul a aproape o treime din producția de gaze naturale a României din anul 2022.

”Toate descoperirile sunt rezultatul strategiei de explorare a companiei, concentrată pe oportunitățile din apropierea zăcămintelor existente, ceea ce facilitează dezvoltarea rapidă, conectarea și producția timpurie a resurselor nou descoperite”, se precizează în comunicatul trimis Bursei.