Infrastructură

UM Orăștie va fabrica grenade defensive, după peste 14 ani de la oprirea producției militare

Sursa: Uzina Mecanica Orastie

Uzina Mecanică Orăștie (UMO), întreprindere aflată în subordinea Ministerului Economiei, va relua producția militară după peste 14 ani de pauză, urmând să se ocupe de fabricarea de grenade de mână defensive, în colaborare cu Uzina Mecanică Mija.

Anunțul a fost făcut  de Ovidiu Vlad, directorul general al UM Orăștie, într-o postare pe pagina de Facebook a întreprinderii, pe data de 8 februarie.

Oficialul a precizat că Uzina Mecanică Orăștie a primit deja prima comandă pentru grenade de mână.

“Uzina Mecanica Orăștie reînnoadă o tradiție de zeci de ani prin reînceperea producției militare după o întrerupere de peste 14 ani”, a subliniat Ovidiu Vlad.

Uzina Mecanică Orăștie S.A. (inclusiv filiala Prelmec S.A.) are un total de 115 de angajați. Activitatea de producție se  desfășoară în două unități: un atelier de prelucrare mecanică și un atelier de structuri metalice sudate.

Imaginile postate pe pagina de Facebook a UM Orăștie sugerează că aici se vor fabrica grenade exploziv cumulative cu focos tip FGP-1, care pot perfora blindaje de oțel cu grosimea de 40 de mm. De asemenea, probabil vor fi produse și grenade defensive cu focos tip FGM-1, cu greutate cu focos de 0,560 kg.

Potrivit prezentării pe site-ul oficial al Uzinei Mecanice Mija, grenadele de mână defensivă sunt destinate în luptă pentru neutralizarea și nimicirea forței vii descoperite a inamicului și în lucrări de campanie de tip ușor.