ApărareȘtiri

Noile dragoare ale Belgiei și Olandei vor fi echipate cu un radar de tip AESA de la Thales

Sursa: Thales

Radarul NS50, dezvoltat de Thales, urmează să echipeze noile nave de luptă contra minelor ale Forțelor Navale Belgiene și ale Marinei Regale a Olandei, care urmează să fie livrate începând cu anul 2024, a anunțat grupul european într-un comunicat trimis redacției Umbrela Strategică.

Potrivit producătorului, radarul NS50 are o arhitectură hardware modulară și scalabilă, putând fi adaptată pentru instalarea la bordul navelor dimensiuni mai reduse și oferă funcții duale – de supraveghere aeriană și de suprafață și de conducere a focului.

Acesta este primul radar compact 4D de tip AESA (Active Electronically Scanned Array) disponibil pe piață pentru această clasă de nave.

Procesul de integrare a radarului la bordul celor 12 dragoare (Mine Counter Measures Vessels – MCMV) va fi realizat de Thales în cooperare cu Naval Group și constructorul naval Kership.

Sursa: Thales

Radarul NS50 oferă timpul maxim de monitorizare a țintei pentru ca forțele navale să evalueze amenințarea și să ia contra-măsurile necesare și, în același timp, să înțeleagă ce se întâmplă în jur pentru a proteja nava și forțele aliate, se afirmă în comunicat.

De asemenea, radarul oferă performanțe superioare de detectare, urmărire și clasificare a țintelor aeriene și de suprafață, oferind informații 4D extrem de precise despre țintă, necesare pentru achiziția rapidă în cazul sistemelor anti-aeriene cu rază scurtă tip „Fire and Forget” sau controlul focului artileriei îmbarcate împotriva țintelor de suprafață. Oferă protecție împotriva UAV-urilor, a aparatelor de zbor la altitudini joase, a țintelor de suprafață integrate în sisteme de artilerie anti-aeriană cu tunuri de calibru mic sau mediu.

Totodată, designul său complet digital permite actualizări în orice moment și în orice loc, iar modificările de software sunt simple pentru integrarea noilor caracteristici. NS50 îndeplinește cerințele actuale în materie de securitate cibernetică.

În plus, Forțele Navale Olandeze sunt deja familiare cu radarele din seria NS.

„Forțele navale se confruntă cu amenințări simultane mai complexe, mai agile și mai rapide. Radarul NS50 compact revoluționează – oferă avantajul supravegherii aeriene și de suprafață, precum și capabilitatea de conducere a focului împotriva ambarcațiunilor, a navelor MCM, a navelor de patrulare offshore și împotriva altor platforme. Suntem mândri să lucrăm cu Naval Group și cu Kership și să furnizăm un radar inovator Forțelor Navale belgiene și olandeze, pentru a avea un avantaj operațional”, a declarat Serge Adrian, vicepreședinte senior pentru Surface Radar Activities, în cadrul Thales.

Cele douăsprezece nave, câte șase pentru fiecare țară, vor fi echipate cu vehicule fără pilot subacvatice, de suprafață și aeriene dedicate detectării și neutralizarea minelor navale. Numărul și tipul de drone la bordul fiecărei nave va varia în funcție de misiune. Astfel, navele vor putea utiliza vehicule fără pilot de suprafață USV INSPECTOR125, vehicule subacvatice fără pilot AUV A18M și sonare tractate T18 pentru detectare minelor și sistemul MIDS (Mine Identification and Disposal System) pentru neutralizarea acestora, informează compania franceză Naval Group.