MBDA a prezentat Greciei un sistem de apărare de coastă ce utilizează cea mai modernă versiune Exocet
Producătorul european de rachete MBDA a prezentat o soluție mobilă de apărare de coastă de ultima generație, are la bază racheta antinavă Exocet MM40 Block 3, cu o rază de acțiune de 200 de kilometri. Sistemul a fost prezentat la expoziția de echipamente militare DEFEA 2021 din Grecia, relatează site-ul de știri de profil NavalNews.
Stefano Peruzzi, șeful Marine Systems la MBDA a declarat în cadrul prezentării că Grecia are o tradiție îndelungată cu rachete Exocet, fiind primul client al versiunii MM38, în urmă cu 50 de ani.
“Suntem încântați să prezentăm cea mai recentă generație de baterii de coastă, pentru care are în prezent există doi clienți”, a completat reprezentantul MBDA.
O baterie de apărare de coastă, care are la bază cea mai recentă versiune a rachetei Exocet – MM40 Block 3, cuprinde patru componente. O unitate mobilă de control (MCU), o unitate mobilă cu senzori (MSU) și două unități mobile de lansare, fiecare având câte patru rachete Exocet MM40 Block 3 (sau Marte ER). Fiecare baterie dispune de propriul radar și alte sisteme de senzori, astfel că poate să acționeze atât independentă, cât și integrată într-o rețea de comandă, control, comunicații şi informaţii (C3I).
Unul dintre cei doi clienți ai sistemului de apărare de coastă dezvoltat de MBDA este Qatar-ul, care în septembrie 2016 a achiziționat un număr nespecificat de sisteme.
Până în acest moment, nu există un anunț oficial din partea Forțelor Navale Elene care să indice că sunt în căutarea unui sistem de apărare de coastă. Însă, încă din 2017, presa locală specula că Guvernul de la Atena ar putea achiziționa două baterii noi de apărare de coastă, la un cost de 100-120 de milioane de euro.
Rachetele antinavă Exocet ar urma să fie folosite și de Forțele Navale Române, la bordul celor patru corvete, însă contractul pentru construcția navelor nu a fost încă semnat, nici la doi ani după licitație. Pe rolul instanțelor se află o serie de contestații în legătură cu acest program cu o istorie zbuciumată.
Rachetele antinavă Exocet ar urma să fie folosite și de Forțele Navale Române, la bordul celor patru corvete.
MBDA a participat și la controversatul program de înzestrare cu baterii de coastă din România, propunând tot Exocet Block 3, însă țara noastră a ales sisteme de apărare de coastă Naval Strike Missile (NSM).
Procedura de achziție aferentă programului SIML a început în 2018, la care au participat inițial patru operatori economici (Boeing cu Harpoon, Saab/Diehl cu RBS-15, Raytheon cu NSM și MBDA cu Exocet Block 3.). În etapa a doua a procedurii, singura companie selectată să depună o ofertă a fost MBDA.
Însă la mijlocul lunii august 2020, Ministerul Apărării a anulat licitației pentru bateriile de coastă, motivând că singurul operator economic rămas în cursă nu a mai dorit să continue negocierile. Însă, MBDA susține că nu a existat un dialog real, iar anularea licitați și selectarea rachetei Naval Strike Missile (NSM) printr-o procedură de tip ”guvern la guvern” între România și SUA reprezintă o distorsionare flagrantă a regulilor competiției.
Mai mult, Didier Philippe, vicepreședinte senior al MBDA, a explicat, pentru Umbrela Strategică, că în urma deciziei de a achiziționa direct printr-o procedură ”guvern la guvern”, costurile de achiziție vor crește de la 137 de milioane de euro (160 milioane USD) la 200 de milioane de euro (234 milioane USD), adică cu 45 % mai mult.