IT&CȘtiri

Logic Computer a câștigat licitația MApN pentru sisteme ITC dislocabile, în valoare de peste 30 de milioane EUR

Logic Computer

Firma Logic Computer din București a câștigat, în calitate de ofertant unic, o licitație restrânsă, organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN), pentru acordul-cadru “Sistem ITC dislocabil – SCTID”, care are o valoare totală finală de 169,7 milioane lei (34,4 milioane euro), se arată într-un anunț publicat în Jurnalul european pentru achiziții publice (Tenders Electronic Daily).

Potrivit Vocabularului comun privind achizițiile publice, contractul se referă la furnizarea de produse din categoria “Sisteme de comandă, de control, de comunicații şi computerizate”.

Acordul-cadru a fost atribuit în urma unei licitații restrânse, iar criteriul de atribuire a fost prețul cel mai mic. Durata contractului va fi de șapte ani.

Singura ofertă pentru această licitație a fost primită din partea Logic Computer, o companie din București, înființată în anul 1996, care desfășoară activități de comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice si software- ului

Firma a câștigat, anul trecut, și o licitație organizată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pentru furnizarea unei platforme informatice de procesare și stocare, potrivit publicației Profit.ro.

Logic Computer este controlată de Laurențiu Dumitrache – 50% și Constantin Nica – 50% și a consemnat în 2019 o cifră de afaceri de 56,6 milioane de lei, de la 58,9 milioane de lei în 2018. Profitul net a crescut la 6,2 milioane de lei în 2019, de la 4,8 milioane de lei în 2018.