ApărareȘtiri

Lockheed Martin: România a fost foarte înțeleaptă alegând F-16, în loc să treacă direct de la MiG-21 la F-35

Machetă de avion F-35 Lightning II cu însemnele Forțelor Aeriene Române, la BSDA 22.

România a luat o decizie foarte înțeleaptă alegând avioane F-16 în loc să încerce să treacă de la MiG-21 direct la F-35, a declarat Thomas Bill, fost pilot de F-16 în aviația americană și reprezentant al Lockheed Martin, subliniind că o astfel de tranziție ar fi fost “foarte dificilă”.

Fostul pilot a subliniat, într-un interviu pentru Umbrela Strategică, în marja BSDA 22, că F-16 s-a dovedit a fi o platforma de tranziție excelentă către avioanele de generația a cincea.

“A fost o decizie foarte înțeleaptă când (România) a ales să meargă cu F-16 la mâna a doua, cu transferul din Portugalia și din Norvegia, pentru a spori experiența piloților, în loc să încerce tranziția de la MiG-21 direct la F-35”, a explicat Thomas Bill, actualmente Capture Manager în cadrul companiei Lockheed Martin.

“F-16 este platforma de tranziție către F-35 pentru Norvegia, Danemarca, Belgia. Iar feedback-ul de la acest țări, și de la piloți, este că a fost de fapt o tranziție ușoară. Știu că au existat și alte discuții despre tranziția direct de pe o platformă de tip MiG, dar ar fi o tranziție foarte dificilă”, a precizat oficialul de la Lockheed Martin.

“A fost o tranziție foarte reușită pentru toate țările care au zburat cu F-16 și a fost foarte ușoară”, a adăugat el.

Reprezentantul gigantului american a vorbit și despre importanța investițiilor în infrastructura pentru F-35, care este mai complexă decât cea pentru F-16. “Dacă intenționați să modernizați infrastructura, alegeți să o faceți pentru F-35, deoarece că nu este de dorit să o faceți doar pentru F-16 și apoi să trebuiască să o faceți din nou și să plătiți din nou pentru F-35”, a afirmat Thomas Bill.

Cu ocazia ediției din acest an a Black Sea Defense & Aerospace 2022 (BSDA), Lockheed Martin a expus un simulator pentru aeronava de generația a cincea F-35 Lightning II, dar și o machetă de F-35 purtând însemnele Forțelor Aeriene Române.