Legea pensiilor de serviciu se întoarce la Parlament, a fost fost declarată parțial neconstituțională
Curtea Constituţională a României a decis miercuri să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor de serviciu, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.
”Legea se va întoarce în Parlament pentru a fi adusă în acord cu decizia Curții Constituționale (…) Raționamentele și toate explicațiile acestei decizii vor fi cuprinse în motivarea care va fi publicată în Monitorul Oficial”, a spus președintele CCR, Marian Enache.
Pe 29 iunie, ÎCCJ a anunţat că a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu, dar şi a legii privind cumulul pensiei cu salariul. Ambele legi au trecut în 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Liderii coaliției așteaptă motivarea deciziei CCR după care vot convoca o sesiune extraordinară a Parlmanetului.